Fără Certificat verde la Poștă

Poșta Română a anunțat că asigură acces total la serviciul universal în toate subunitățile poștale, fără a fi necesară prezentarea certificatul verde, astfel că pensionarii și părinții pot să ridice pensiile și alocațiile așa cum au făcut-o și până acum.

Pentru siguranță în subunitățile poștale este obligatorie să se poarte corect masca de protecție, care trebuie să acopere gura și nasul, să se dezinfecteze mâinile, atât la intrare, cât și la ieșire, folosind dezinfectantul pus la dispoziție în incinta subunității, să se respecte regula ”o persoană în incinta oficiului”, să se respecte distanțarea socială, de cel puțin 2 m între persoane, atunci când se așteaptă la intrare.

Poșta Română precizează că este exceptată, în conformitate cu art.12, alin. (8) din Anexa la HG 1130/2021 de la prevederile Hotărârii pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.