Fapt divers: Omuleţul de la lansarea de carte

Din respect pentru autor, editor şi celelalte personalităţi culturale şi ştiinţifice ale Clujului, nu voi scrie nimic despre evenimentul propriu-zis. A fost prea înălţător sub aspect spiritual şi prea elevat, ca să-l amestec în povestea mea. Sînt alţii mult mai îndreptăţiţi decît mine să comenteze evenimentul şi să aducă elogii autorului şi cărţii sale. Eu doar mă alătur lor şi vă recomand cu căldură lectura acestei cărţi, despre care cu siguranţă veti afla prin canalele media obişnuite.

De cînd m-am pensionat, ies destul de rar în lume. Aşa se face că anumite persoane le întîlnesc, uneori, după ani şi ani de zile. Ieri (joi, 1 martie 2012 – n.n.), la acest prestigios eveniment cultural şi ştiinţific clujean, printre numeroasele personalităţi prezente, am descoperit o persoană pe care nu o mai văzusem cam de 25 de ani. Era un omuleţ umil, trecut de 70 de ani, fost activist obscur la judeţeana PCR, îmbrăcat îngrijit, dar cu pantofii scîlciaţi şi de mult nefăcuţi. Omuleţul de azi, pe vremuri umbla ţanţoş pentru că avea în subordine cultura şi ideologia întregului judeţ. Prezenţa lui la eveniment nu m-a intrigat, dar mi-a creat o vagă senzaţie de disconfort intelectual. Aş fi uitat imediat de el, dacă nu s-ar fi petrecut un lucru, pentru mine scandalos, pentru cei mai mulţi – trecut neobservat.

Aşa cum se obişnuieşte, la finalul discuţiilor, autorul a rămas la o masă ca să personalizeze fiecare exemplar al cărţii sale, prin autograf. S-a format o coadă destul de mare, dar fără îmbulzeala ce-o vedem cînd se dă aghiasma. Mulţi dintre cei care aşteptam la rînd, am profitat ca să mai schimbăm cîteva vorbe, ca între prieteni şi bune cunoştinţe. Numai că, iată, omuleţul nostru ocoleşte abil toată coada şi se înfiinţează drept în faţă. Cum nu era o coadă la carne, ca pe vremuri, nimeni n-a ripostat, iar cei care au observat driblingul de pe extremă, s-au prefăcut delicat, că nu au văzut nimic. Doar nişte doamne elegante şi distinse, care parcurseseră cea mai mare parte din traseu, au fost cuprinse de mirare la intruziunea care s-a produs chiar sub nasul lor. Singura reacţie a fost un discret schimb de priviri, cu mult subînţeles.

Poate că omuleţul era grăbit. Atunci, ar fi trebuit să plece şi să caute altă ocazie pentru a-şi obţine autograful. Dar, nu ! Pentru el, cei de acolo erau doar nişte sărmani universitari, cărora el le-a fost pe vremuri şef. Încerc să-i înţeleg gestul. Cred că a fost ceva similar frustrării vulpii, care nu ajunge la struguri. Din păcate, ţara este bine garnisită cu asemenea umanoizi. Lipsiţi de arme intelectuale, lipsiţi de argumente logice, singura resursă pentru a diminua umilinţa la care se expun prin incultură este dispreţul faţă de cei care au carte şi talent.

Darie