Familia

RADU VIDA

Au fost zile de sărbătoare. Mare! Şi, ca de obicei, după rugă şi smerenie, tot omul a luat „una mică” a mîncat, după… puterinţă mici, grătare şi alte friptane. Şi-i bine că a fost veselie, cînturi, joc şi voioşie. Dar, obligatoriu, zic, trebuie să luăm aminte!

Am auzit nu numai cuvîntul, ci şi suspinul IPS Andrei, la pelerinajul credincioşilor de la Sfînta Mănăstire Nicula. Bine ar fi ca, în zilele următoare, cuvîntul Înalt Preasfinţiei Sale să ajungă la cît mai mulţi creştini. Asta pentru că, printre relele societăţii moderne, s-a înstăpînit şi una foarte periculoasă: dispreţul faţă de familia tradiţională. Temeinică. Durabilă. Cea care a dus înainte, practic, lumea noastră. Din acest punct de vedere, credeţi-mă, IPS Andrei n-a ţinut doar o predică, prilejuită de Adomirea Maicii Domnului. I-a sîngerat sufletul cînd a trebuit să spună în faţa mulţimii că tristeţea îl copleşeşte pentru că, în ultima vreme, s-au triplat divorţurile. Ar trebui să-i ascultăm sfatul, îndemn venit din inimă, pentru ca tinerii să întemeieze familii puternice, iar familiile să aibă preocupări religioase, duhovniceşti, cu mai puţine ispite, dar cu privirea întoarsă spre Biserică. şi, de ce nu, cu viaţa întru rugăciune. Combătînd acea formă de deconstrucţie a familiei: cea fără copii. Neîndoielnic că şi societatea trebuie să facă ceva pentru ca familia, nucleul ei de bază, să-şi recapete forţa şi vigoarea. În acest sens, e nevoie, în primul rînd, de construcţie.

Omul, de cînd e el, a avut nevoie de un loc de muncă. De ordonarea vieţii lui sociale în funcţie de prestaţia proprie, pentru ca, dînd, să primească. Este în genă. De neclintit. Trebuie ca fiinţa să poată produce, să se bucure de realizările propriilor mîini şi de ascuţimea minţii. Numai aşa se simte împlinit! Ei bine, societatea modernă a… inventat o serie de modalităţi de manifestare a fiinţei. Locuri de muncă care dau linişte omului şi aparţinătorilor. În covîrşitoarea majoritate a cazurilor, perioada premaritală, precum şi alternativele nonmaritale (celibatul, coabitarea, familiile monoparentale, văduvia) sînt influenţate de posibilitatea manifestării plenare a fiinţei. Prin muncă, desigur. Excepţiile sînt nesemnificative. Să vedem ce spune prof. Petru Iluţ, sociolog clujean care a studiat în profunzime relaţiile familiale. Expuse în „Sociopsihologia şi Antropologia Familiei” (Ed. Polirom, Bucureşti, 2005) o serie de concluzii sînt sintetizate, cred, în următoarea frază ce anunţă schimbările în viaţa familiilor moderne: „… factorul hotărîtor este educaţia pragmatică, instituţională (sistemul şcolar), şi nu acţiunile propagandistice de tip iluminist. Totuşi, globalizarea, prin mass-media mondială, internaţionalizarea forţei de muncă şi turismul îşi au contribuţia lor însemnată. Chestiunea fundamentală va rămîne, însă, pentru imensa majoritate a familiilor din România, cea a resurselor financiare. Dacă bugetul familial va permite, dificultăţile psihosociale (ale cuplului, ale relaţiei părinţi-copii), care acum sînt tratate empiric, vor fi aduse chiar de familie în faţa terapeutului”.

Şi cine poate fi cel mai bun terapeut, pentru ca lucrurile să meargă mai bine pentru toţi? Evident că remodelarea clasei politice şi perfecţionarea relaţiilor Putere – Mase vor avea un rol esenţial în schimbările pe care, obligatoriu, va trebui să le facă România. Numai în felul acesta se va schimba şi ciclul vieţii familiale, împlinirea fiinţei va ajunge la acea căutată armonie, atît de necesară pentru trăinicia existenţei. Şi un amănunt esenţial: pentru menţinerea unei familii sănătoase e nevoie ca întreaga societate să se preocupe, în permanenţă, de edificarea acestui deziderat.
Altfel…