Extinderea Parcului Industrial TETAROM I se apropie de final

11Lucrările de extindere a Parcului Industrial Tetarom I se apropie de final, urmând ca în curând să fie date în folosinţă facilităţile edificate în cadrul acestui proiect. Totodată, Consiliul Judeţean Cluj anunţă că, în paralel, continuă în ritm accelerat lucrările de intervenţie în regim de urgenţă pentru stabilizarea versantului nordic al dealului din cadrul Parcului Industrial Tetarom I.

„În perioada imediat următoare vom da în funcţiune facilităţile edificate prin intermediul proiectului, respectiv clădirea de birouri, cele două hale de producţie şi depozitare precum şi imobilul administrativ. Vor avea astfel de câştigat atât agenţii economici interesaţi să se stabilească în Tetarom I şi viitori lor angajaţi, absolvenţi ai universităţilor clujene, cât şi economia locală, în ansamblu” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial TETAROM I  au fost realizate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Valoarea contractului a fost de 42.131.559 lei fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regional este de 50%.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, tinerilor absolvenţi ai universităţilor clujene li se oferă tot mai multe şanse pe piaţa muncii, prin absorbirea lor de către firmele noilor investitori.

Prin dezvoltarea şi extinderea parcului industrial Tetarom I, Consiliul Judeţean Cluj îşi propune extinderea activităţii în domeniul serviciilor suport de sprijinire a afacerilor, care să vină în sprijinul atât al dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune. În acest moment, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 mp, cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2000 de locuri de muncă. În incinta Parcului Industrial există o hală multifuncţională care cuprinde 1700 mp spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1100 mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.