Expoziție: Siluete tremurânde: Scene din Holocaust imaginate de copii

„Siluete tremurânde: Scene din Holocaust imaginate de copii” – este tema unei expoziții organizate de Muzeul Virtual și Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei și Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, prin muzeele Universității Babeș-Bolyai.

Expoziția prezintă lucrări realizate de elevi cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, cărora le-a fost predată tema Holocaustului de către profesorii lor, formați în cadrul programului „Predarea Holocaustului în școlile din România”, desfășurat între anii 2000-2010 de către Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly”. Desenele fac parte din proiectele individuale de predare a Holocaustului, pregătite de profesorii participanți la programul de formare, pe care aceștia l-au prezentat în fața cursanților anului următor.

Vernisajul va avea loc miercuri, 13 noiembrie, de la ora 13:00, în clădirea UBB de pe Calea Moților nr. 11, etajul 3, sala 300. Vor vorbi:  conf. univ. dr. Maria Radosav – coordonatorul programului, directorul Institutului de Iudaistică și Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly”, și lector invitat dr. Lucian Herșcovici (Ierusalim, Israel).

Expoziția va putea fi vizitată, gratuit, în perioada 14-22 noiembrie 2019, în intervalul orar 11:00-13:00.

Evenimentul se înscrie în seria de activități organizate cu ocazia celebrării centenarului Universității Babeș-Bolyai.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.