Expoziţie de icoane pe sticlă

Icoanele pe sticlă realizate de 26 de artişti amatori, participanţi la tabăra de creaţie de la Mănăstirea Voivodeni (Sălaj) au fost expuse în aşezămîntul monahal începînd din ziua de hram a mănăstirii – 6 august, „Schimbarea la Faţă”.

Pictate în stilul tradiţional de Nicula, icoanele vor rămîne în faţa altarului din biserica mănăstirii pînă în luna decembrie a acestui an. La praznicul de la Mănăstirea Voivodeni a participat Episcopul Sălajului, Petroniu, care a oficiat Sfînta Liturghie alături de părintele stareţ al mănăstirii, Ghelasie Spătăcean, şi de un sobor de preoţi.

Tabăra de la Voivodeni, devenită deja tradiţie, s-a desfăşurat între 8 şi 12 iulie a.c., în organizarea Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, în colaborare cu mănăstirea, şi a reunit cursanţi ai şcolilor de arte din ţară, meşteri iconari din judeţele Cluj, Botoşani, Satu Mare, Mureş, Olt, dar şi din Bucureşti, precum şi copii din comuna sălăjeană Dragu. Coordonatorul activităţilor a fost Mioara Sîntiuan, restaurator la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.