Expoziţie de ceasuri la Centrul Turistic Gherla

Cei care în aceste zile trec pragul Centrului Turistic din municipiul Gherla au parte de un eveniment deosebit. Este vorba de prima expoziţie de ceasuri deschisă în oraşul de pe Someş, o manifestare de artă mai deosebită, fiindcă vizitatorul are ocazia să facă cunoştinţă nu numai cu ceasurile epocii respective, dar şi cu stilul de mobilier din acele vremuri. Colecţia de ceasuri ale colecţionarilor gherleni Ionel Boerean şi Tiberiu Ioan Bereczki exact asta oglindeşte. Sunt expuse publicului nu mai puţin de 54 de ceasuri de şemineu, pendule,de perete, deşteptător, de buzunar şi de mână. O adevărată trecere în revistă a ceasurilor din diferite timpuri. Cel mai vechi exponat este un ceas Gustav Becker mobilier în stil eclectic cu coloane şi aplice de alarmă aurită, sticla gravată, mecanism cu 2 greutăţi, bătaie la jumătate şi fix pe gong spiral, care datează din anul 1855. Un unicat din aceea perioadă. Am mai remarcat ceasuri marca Fricdric Mauthe, Biedermaier, Kienzle, Junghanu, şi Altdeutch. Obiecte vechi, de mare valoare, colecţia celor doi expozanţi mai cuprinzând şi alte ceasuri de diferite dimensiuni şi vechime. Actuala expoziţie este doar o parte a colecţiei bogate şi variate de care dispun domnii Ionel Boerean şi Tiberiu Ioan Bereczki din Gherla. Printre primii admiratori ai lucrărilor expuse s-a aflat şi primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean, dar şi mulţi tineri şi copii au intrat în sala din centrul oraşului să vadă această inedită expoziţie.

Expoziţia de ceasuri de la Centrul Turistic Gherla stă la dispoziţia publicului până la data de 29 noiembrie 2017, în zilele luni-vineri între orele 9,00-15,00.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.