Expoziţie de cartofilie la Centrul Turistic Gherla

Continuă şirul expoziţiilor organizate în cadrul Centrului Turistic din municipiul Gherla. În aceste zile, amatorii artelor din localitate (dar nu numai ei, fiindcă zilnic trec pragul locaţiei şi foarte mulţi turişti sau grupuri sosiţi din alte oraşe, Cluj-Napoca sau Dej) au ocazia de a admira expoziţia de cartofilie aparţinând domnului Mircea Calu din Bistriţa: „Fortificaţii săseşti din Transilvania”. Oaspetele bistriţean este un pasionat colecţionar de ilustraţii şi timbre, fiind, totodată, preşedintele Societăţii Filatelice „Bistriţeana”. De-a lungul anilor, lucrările sale au fost prezentate publicului din mai multe oraşe transilvane, dar nu numai. La Gherla el expune nu mai puţin de 181 de ilustraţii cu fortificaţii săseşti din zona Transilvaniei. Astfel, putem recunoaşte cetăţile şi bisericile săseşti din marile centre culturale şi spirituale cum sunt Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Făgăraş, Bistriţa, Reghin, Rupea, Râşnov, Prejmer, Hărman, Sebeş, Avrig, Biertan, Frâua sau Hetiur, imagini relevante pentru istoria şi arhitectura acestor localităţi săseşti. Un adevărat traseu turistic, pornit de la Bistriţa şi ajungând până la Răşnov, de la poaelele Munţilor Bucegi. Este doar o parte a colecţiei impresionante de cartofilie a artistului (fiindcă trebuie să fii un adevărat artist ca să te preocupe astfel de temă şi arhitectură istorică) bistriţean, care după declaraţia sa a venit cu mult drag şi interes la Gherla, de asemenea un oraş baroc, cu semnificaţii istorice deosebite; avem în vedere în mod deosebit clădirile monumentale armeneşti, la fel, de mare valoare. Nu întâmplător, imediat după deschidera expoziţiei, mulţi gherleni au intrat la Centrul Turistic să vadă cele 181 de ilustraţii aşezate pe opt mari panouri în sala de expoziţii. Primul care a făcut cunoştinţă cu lucrările expuse a fost chiar primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean.

Expoziţia „Fortificaţii săseşti din Transilvania” este deschisă până la 17 noiembrie 2017 şi poate fi vizitată în zilele luni-vineri între orele 9,00-15,00. De la Gherla, expoziţia va fi mutată la Reşiţa, după cum ne-a informat domnul Mircea Calu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.