Expoziția ‘Look Inside’ a artiștilor profesori la UAD

Asociația Departamentului Pictură Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, invită publicul la vernisajul expoziției „LOOK INSIDE”, ce va avea loc joi, 20 iulie 2023, începând cu orele 18:00, în Pavilionul Departamentului Pictură UAD, situat în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Expoziția „LOOK INSIDE” vine ca o continuare a celor două expoziții anterioare organizate de Asociația Departamentului Pictură, proiecte care au construit o imagine complexă a fenomenului artistic local.

Tradiția picturii clujene este strâns legată de programul și activitatea Universității de Artă și Design Cluj-Napoca. În contextul istoric al tradiției pedagogice și ca o continuare organică a expozițiilor precedente, Asociația Departamentului Pictură propune acum o expoziție ce prezintă lucrările unor artiști profesori activi.

Expoziția „LOOK INSIDE” aduce la un loc lucrări semnificative din ultimii ani ale unor pictori consacrați: Ioan Aurel Mureșan, Nicolae Man, Florin Ștefan, Ioana Olăhuț, Ioana Popa, Dan Măciucă, Anca Bodea, Szabolcs Veres, Andrei Ciurdărescu, Andrei Ispas, Călin Dumitrașcu și Mathias Bar.

Textul-program al Danei Altman, curatorul expoziției, subliniază conexiunile invizibile dintre artiști: „Această expoziție ne prezintă o altă latură a unor persoane pe care studenții i-au întâlnit pe coridoare și în ateliere. Ne arată partea ascunsă a acestor personalități, care a existat înainte de rolul lor de educatori și va exista și după ce acesta se va încheia. Expoziția surprinde, pentru prima dată în această formulă, o secvență a unui flux creativ și o privire în interior, o revelație a unui necunoscut care a existat întotdeauna.”

Expoziția „LOOK INSIDE” oferă publicului local de artă o oportunitate deosebită de a-i cunoaște și a-i admira pe cei care lucrează în frumosul edificiu al Departamentului Pictură al UAD. Cu privirea în interiorul sufletului artistic al acestor profesori, vizitatorii vor avea ocazia să descopere o latură mai intimă și personală a creației lor.

Foto: pictură de Ioana Olăhuț

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut