Expirat

Radu VIDA

Oricum am lua-o, instituţia regalităţii este perimată. La noi, ca şi aiurea. Să ai rege, cînd nu ai un regat, e ca şi caraghioslîcul „maresciallo” din cizma italiană, care poate fi echivalat cu un plutonier major, gras, burtos, transpirat şi cu vîrfurile cămăşii ieşite din gaci.

Legile heraldicii sînt foarte stricte şi credeţi-mă, e nevoie de multă practică în domeniu pentru a înţelege litera şi spiritul în care se… mişcă adoptarea stemei ţărilor moderne. Nefiind specialist, mă abţin în a comenta toate aspectele legate de stema ţării noastre. Cu toate că, sincer, sînt de acord cu aserţiunea că blazonul unei ţări este reflectarea în acel moment a teritoriului. Românesc, în cazul nostru.

Iată că, în înţelepciunea sa, Parlamentul a luat în discuţie şi schimbarea (?!) stemei ţării. Nimic rău în toată această iniţiativă, poate doar cu amendamentul că o stemă nu se schimbă de la o zi la altă, că etape mari de istorie sînt încorporate în această simbolistică. Nu mă mir că parlamentarii au decis acest lucru. Mă mir însă de aprobarea pe care, bănuiesc, că au primit-o de la „Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie” a Academie Române. Mă mir, zic, pentru că, acolo, se presupune că lucrează oameni serioşi, cu temeinice studii istorice şi, mai ales, făr’ de influenţă politică.

Spuneam că n-am să comentez toate aspectele ce se regăsesc în noua stemă, cu toate că nedumerirea mea se referă la eliminarea totală a celor doi lei afrontaţi, care sprijinea, odată, o sabie şi care a fost moştenită de la heraldiştii, istoricii şi revoluţionarii paşoptişti ca simbol a Daciei Mari. După cum vedeţi, n-am pus semnul întrebării şi, chiar dacă ar fi fost o întrebare, s-ar fi mărginit la una de natură… retorică.

N-am să întreb nici de buzduganul şi sabia din ghearele vulturului, fie şi pentru că, odată, am avut asemenea porniri războinice. Şi tot cu aceste arme ne-am apărat, multe secole, teritoriul şi fiinţa naţională. Întreb însă: de ce s-a considerat că e nevoie să se pună pe capul vulturului coroana?

În ansamblul semnelor distinctive şi simbolice, care trebuie să se regăsească pe herbul statului nostru, coroana a reprezentat un… popas atît de scurt în curgerea istorică a neamului, încît am putea spune, asemenea lui nenea Iancu „că aşa ceva nici că se există”.

Potrivit iniţiatorului, se spune în ştirea care a anunţat marea… izbîndă a Camerei Deputaţilor (for decizional în cestiune) se spune că simbolul coroanei “reprezintă independenţa, suveranitatea şi unitatea naţională”. Propoziţia ar fi trebuit formulată cu unul din timpii gramaticali ai trecutului, pentru că, iată, chiar dacă există adevăr în cele spuse, acesta nu mai reprezintă acest moment! România de astăzi nu este „supt coroană şi sceptru”, iar nostalgiile nu sînt bune de/la nimic! De-a lungul istoriei am fost liberi şi suverani, independenţi şi neatîrnaţi cu diferite prilejuri şi n-am reţinut nimic din semnele heraldice ale acelor vremi apuse. Ba, mai mult: Anglia (a nu se confunda cu Marea Britanie) este condusă de o monarhie constituţională, dar nu are pe stemă coroana; mîna lungă a Graţioasei Sale Majestăţi, Regina Elisabeta a II a se întinde pînă în Canada sau Australia (ca dealtfel în multe dintre fostele colonii ale GB-ului), dar nici una aceste ţări nu au coroane pe stemele lor naţionale. Iar curiozitatea v-ar putea împinge la a deschide site-ul cu blazoanele naţionale ale multor ţări din lumea asta şi să vedeţi că modernitatea le-a făcut să adopte însemne care să fie în pas cu vremurile. Sigur, „povestind pe scut” istoria care le-a definit existenţa.

Şi-atunci: din două una – ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să se revizuiască, primesc! dar să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele … esenţiale”.

Noroc cu conu Caragiale!