Experiență de neuitat la Cluj-Napoca pentru un grup de copii români din Ucraina

Un grup de 15 copii din zona Cernăuți din Ucraina au avut parte, recent, de o experienţă cu totul deosebită la Cluj-Napoca. Tinerii au putut vedea ce înseamnă să trăieşti într-un oraş multicultural şi să afle câte ceva din valorile Uniunii Europene. De asemenea, elevii au avut parte de o serie de surprize menite ca după întoarcerea acasă să le ușureze activitatea școlară.

 

Acţiunea a avut loc în cadrul unui proiect derulat de Asociația culturală JAD cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul „Povești rupte din rai cu și pentru copiii din nordul Bucovinei” a avut ca scop organizarea unui program educativ – cultural pentru copii români din Nordul Bucovinei.

Activitățile proiectului s-au desfășurat timp de 10 zile, în perioada 21-30 octombrie 2022, în Cernăuți (21-25 octombrie 2022) și în Cluj Napoca (26-30 octombrie 2022). Copiii au trăit aventurile lui Harap Alb, transformându-se în personaje de basm, într-un spectacol de teatru. Ei au descoperit astfel lumea de poveste a lui Ion Creangă prin intermediul jocului actoricesc – o formă complexă de cunoaștere. Sub coordonarea președintei Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, partener de proiec Lilia Govornean, copiii au parcurs etapa premergătoare realizării spectacolului la Cernăuți context în care au învățat textul și au exersat interacțiunea personajelor potrivit indicațiilor regizorale. La Cluj Napoca, cei 15 copii selectați însoțiți de 5 cadre didactice au avut de asemenea ocazia să intre în contact cu ceea ce oferă orașul, din punct de vedere cultural și educațional. Astfel au vizitat Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Parcul Etnografic Romulus Vuia, Muzeul zoologic și Salina Turda. În cadrul unui tur ghidat al orașului Cluj Napoca, participanții au descoperit file din istoria locală și informații despre personalități locale marcante. Pentru momentele de relaxare, oaspeții au vizionat spectacolul My fair Lady, la Opera Națională Română din Cluj Napoca, au vizitat Salina Turda și au avut parte de o distracție pe cinste la sala de trambuline Jumping House. În cadrul programului au avut loc ateliere de dezvoltare personală, muzică și poezie românească. Nu în ultimul rând, copiii și cadrele didactice s-au bucurat de o experiență Virtual Reality în cadrul activității organizate de Asociația Create.Act.Enjoy în parteneriat cu Teatrul Național Cluj – „Oaze de liniște” La data de 30 octombrie 2022, la ora 11, la Biserica ortodoxă „Schimbarea la față”, a avut loc spectacolul Harap Alb, susținut de cei 15 copii beneficiari ai proiectului „Povești rupte din rai cu și pentru copiii din nordul Bucovinei”. În fața publicului, copiii au interpretat fără cusur rolurile încredințate, dând viață personajelor lui Creangă. Proiectul și-a propus ca, prin participarea la activități recreative și prin îndreptarea atenției către teatru, să creeze un spațiu de siguranță, un spațiu unde elementele centrale sunt râsul și bucuria, atât în contextul nevoii generale a copiilor, cât mai ales în contextul actual al războiului. Pentru ca participanții să beneficieze de un sprijin pe termen lung, din fondurile generoase asigurate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au fost achiziționate obiecte necesare pentru a le ușura viața și activitatea școlară și profesională: laptopuri pentru cadrele didactice, tablete pentru copii și rechizite. De asemenea, prin generozitatea editurii „Școala Ardeleană” copiii și profesorii au primit câte un volum de poeme eminesciene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut