Există trei categorii…

… de bărbaţi care nu înţeleg femeile, se zice.
Tinerii,
Maturii
şi
Bătrînii.
Or asta, chiar, nu-i adevărat! Fiindcă nici măcar copiii nu îşi mai înţeleg mamele de la o vreme – ar adăuga un mucalit. Şi o feministă, cum eu nu sînt.

Căci dacă vreau să fiu corectă, sinceră şi să mă pun rău cu absolut toată lumea, am să adaug: nici femeile nu înţeleg bărbaţii, la nici o vîrstă, în nici o împrejurare şi în nici un chip! Nici nimeni nu se înţelege cu nimeni! Categoriile, vîrstele, profesile, etniile, convingerile de orice tip nu mai intră în calcul, realitatea a decis: nimeni nu se mai înţelege cu nimeni! Punct.
Măcar de-ar fi „Punct”, adică: Gata! Dar mereu se ia de la capăt, zi de zi, ceas de ceas, minut cu minut, mă poţi contrazice?

Conflictul dintre generaţii, asta e! – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea, căci chiar dacă tinerii aveau alte gusturi, ritmuri şi idei, exista măcar respectul, măcar dorinţa de a învăţa ceva din experienţa bătrînilor şi exista, măcar, unirea pentru un ideal. Acum cum e? Cum vedeţi!
Conflictul dintre politicieni, asta e – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea. Acum mulţi dintre ei îşi cheltuiesc principala energie doar pentru a ajunge la putere, pentru a se îmbogăţi cu nemiluita şi pentru a se răzbuna crunt. Iar, între timp, idealul comun, respectiv binele ţării, le scapă de tot.

Conflictul dintre subalterni şi şef, asta e – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea. Acum se judecă prin tribunale, subalternii cîştigă procesele şi tot bătuţi în cuie rămîn şefii. O vreme. Destul ca să stagneze instituţia – evoluţia – progresul. Şi ei, şefii, nu mai au jenă şi nici teamă să facă ce vor, iar subalternii n-au pic de respect. De empatie – înţelegere – colaborare plăcută, prietenoasă, nici vorbă. Excepţiile (bravo lor!) întăresc regula.

Conflictul dintre colegi, invidii, bîrfe, calomnii, şicane, asta e – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea, căci parcă înainte nu eram aşa răi şi nici aşa ahtiaţi după bani, care, ochiul dracului, învrăjbeşte straşnic, se ştie.
Conflictul dintre vecini, asta e – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea, căci acum stresu-i mai mare, invidia mai mare, rîca-i mai mare, că, nu-i aşa, ăla are BMW ori Mercedes noi-nouţe şi ălalalt un second-hand de trei sau hai patru lulele, înainte aveau toţi Dacii şi cu asta, basta!

Conflictul dintre prieteni, asta e – veţi spune –, doar aşa a fost de cînd lumea. Păi, nu prea, căci atunci toţi ne făceam concediul la Mamaia sau Eforie, iar acum unii în Belize, Bermude, Palma de Mallorca ori Dubai, iar alţii niciunde, căci rata la bancă nu-i lasă nicicum.
Conflictul dintre…ei, asta-i, oare cine nu-i în conflict? Eu şi Grette, căţeluşa mea, pînă a trăit, Ionika şi Kola, căţeluşa lui, bebeluşii şi mămicile, grădinarii şi florile şi, desigur, Ileana Cosînzeana şi Făt-Frumos din povestea superbă. Cam atît. În rest, pînă şi pe motanul amicului meu îl apucă năbădăile, scuipă şi zgîrie ca apucatul; pe Jerry, şoricelul din pivniţa vecinului, îl apucă discriminarea şi-mi roade ce apucă; pe Fănică, ariciul din curte, îl apucă toanele şi se face ghem – ghiulea – păzea de-l atingi, că-i sătul probabil de oameni.

Iar pe oameni îi apucă ura – invidia – răzbunarea şi toţi dracii, de zici c-au băut mătrăgună sau i-a lovit strechea.
Ce-i asta?
Există trei categorii de motive:
Conştiinţa slabă, e drept.
Conştiinţa inexistentă, e drept.
şi
Conştiinţa că-i imposibil să muţi muntele din loc.
Or, asta, chiar nu-i adevărat!
Stela-Maria Ivaneş