Executivul va analiza creşterea salariului minim

Premierul Ludovic Orban a declarat că Executivul va lua o decizie privind creşterea salariului minim după o analiză a efectelor acestei măsuri, având la bază indicatori economici obiectivi, şi în urma consultării cu partenerii sociali, patronate, sindicate, societate civilă.
Un proiect de majorare a salariului minim brut începând de anul viitor a fost discutat, luni, în primă lectură, la ultima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Fostul prim-ministru preciza că se are în vedere creşterea salariului minim, începând de anul viitor, la 2.262 de lei, iar pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an la 2.620 de lei/lunar. „Este o măsură cu puternic impact social, în condiţiile în care, în prezent, sunt încadraţi peste 1,4 milioane de angajaţi cu salariul minim. Asupra acestui proiect am avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, şi a fost supus analizei Consiliului Economic şi Social”, susţinea Dăncilă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.