Excelența Sa Mircea Geoană, la Facultatea de Studii Europene a UBB: „România trebuie să joace un rol de leadership regional”

Deschiderea noului an universitar la Școala Doctorală de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Studii Europene a UBB a atras, pe bună dreptate, participarea unui număr mare de studenți, cadre didactice, oameni de presă și a publicului. Subiectul propus a fost unul pe cât de actual pe atât de provocator, iar invitatul special, demnitarul român aflat în cea mai înaltă funcție într-o organizație internațională. Secretarul General Adjunct al NATO, ES Mircea Geoană, a vorbit celor prezenți despre Europa în era marii transformări, iar tânăra generație de specialiști a primit o infuzie de optimism, de încredere în propriul potențial și talent pentru viitorul care o așteaptă. Manifestarea a prilejuit, totodată, lansarea proiectului Jean Monnet Chair Green Deal and European Negotiations.

În cuvântul introductiv, prof. univ. dr. habil. Melania – Gabriela Ciot, director al Școlii Doctorale de Relații Internaționale și Studii Europene și al catedrei Jean Monnet Chair, a subliniat provocările multiple cu care se confruntă sistemul internațional în prezent și nevoia de a reflecta în aceste momente la valorile care stau la baza Uniunii Europene, la modul în care provocările pot fi transformate în oportunități de inovare și dezvoltare durabilă. „Educația, inovația și incluziunea socială trebuie să fie pilonii pe care să construim acest viitor. Trebuie să sprijinim resursele noastre umane, să sprijinim cercetarea și dezvoltarea și să promovăm un mediu propice pentru antreprenoriat și creativitate. Trebuie să rămânem fideli valorilor noastre ecologice. Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a aduce împreună lideri, profesori și studenți pentru a împărtăși viziuni, pentru a dezvolta soluții și pentru a crea parteneriate care să ne conducă în această eră a transformării”, a punctat prof. univ. dr. Gabriela Ciot.

„Excelența este răspunsul pe care îl datorăm tradiției universității noastre, răspunsul pe care îl datorăm efortului înaintașilor noștri. Evenimentul de astăzi este unul care se înscrie în această idee de excelență, de universitate world-class pe care încercăm să o construim de ceva vreme. Așa cum știți, o universitate world-class se remarcă nu doar printr-o cercetare avansată, printr-un înalt standard în ceea ce privește activitatea de formare a tinerilor studenți, doctoranzi, ci și printr-o activă implicare în problemele comunității”, a afirmat prof. univ. dr. Florin Streteanu, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, care a transmis și mesajul rectorului UBB.

Conf. univ. dr. Adrian Corpădean, decanul Facultății de Studii Europene, a prezentat pe scurt profilul instituției, specializările și proiectele internaționale de studiu și de cercetare avansată în care facultatea este implicată oferind un orizont generos tinerilor care aleg să urmeze aici cursurile. „Aceste conexiuni ne-au permis să venim în contact cu personalități marcante, am avut de curând vizita unui președinte de țară, vizita unui prim-ministru dintr-un stat NATO, și acum, iată, avem vizita Secretarului General Adjunct al NATO. Acesta este sentimentul pe care îl avem ca membri ai comunității academice a Facultății de Studii Europene!”

Conferința extrem de aplicată și ancorată în realitate a ES dl Mircea Geoană a suscitat interesul și implicarea celor de față, tematica deschizând numeroase perspective de abordare a viitorului proiectului european dar și subiecte conexe, pornind de la complexitatea provocărilor și interdependențelor globale, de la actuala configurație geopolitică și geoeconomică mondială, de la multilateralism și bilateralism în relațiile internaționale.

Lecții învățate sau de învățat din istorie, puterile emergente, sudul global, ascensiunea Chinei, aprofundarea integrării și a extinderii Uniunii Europene, o reformă a tratatelor UE, extinderea NATO, războiul hibrid, situația Republicii Moldova și a Ucrainei, provocările interne cu care se confruntă România, schimbările climatice sau tehnologiile de ultimă oră sunt câteva dintre subiectele ce au ținut agenda evenimentului desfășurat la Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca, vineri, 20 octombrie, antrenând ample intervenții din partea Secretarului General Adjunct al NATO, care a invitat tinerii la o radiografie comprehensivă a Relațiilor Internaționale, din punct de vedere al politicii, al modelului economic, aspectelor de mediu, tehnologiei, guvernanței, cercetării, ideilor.

„România trebuie să joace un rol de leadership regional, de putere multiregională, cu modestie, respectându-i, ascultându-i și pe ceilalți, investind. Rugămintea mea este, lăsați deoparte complexul de provincial, de cetățean de mâna a doua în Europa. Nu avem niciun motiv. Că trebuie să ne facem mai bine lucrurile acasă, evident că da, dar eu vă spun ca problemă de atitudine, afirmativă, ambițioasă, colegială și respectuoasă față de valorile europene”, a afirmat ES Mircea Geoană. Referitor la relația euroatlantică, acesta a subliniat că „miza e mult prea mare ca să jucăm un joc cu sumă nulă. O Europă mai puternică înseamnă o relație transatlantică mai puternică”.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut