Evoluţii şi involuţii

RADU VIDA

Evident că intervenţia omului în mersul natural al lucrurilor a produs schimbări fundamentale în evoluţia firească a speciei. De-a lungul secolelor, influenţele culturale (dorinţa de moştenitori masculini în detrimentul celor de gen feminin) a creat grave dezechilibre demografice. Condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit în permanenţă, calitatea vieţii celor mulţi s-a îmbunătăţit sub presiunea diverselor crize, iar diagrama lui Lexis, spre exemplu, a primit noi valenţe de-a lungul anilor.

Există o serie de politici practicate de guvernele lumii care „cîrmesc” într-o parte sau alta demografia globală şi schimbă datele de reprezentare ale sociologiei populaţiei. Coroborate, aceste politici nu fac altceva decît  să grăbească momentul în care se va impune revenirea la dezvoltarea naturală.

Trei mi s-au părut exemplele care susţin această idee. Institutul Eurofound a dat publicităţii un raport în care se arată că şomajul tinerilor între 19 şi 29 de ani, care nu sînt cuprinşi în muncă şi nici într-un sistem de învăţămînt, aduce serioase pagube statelor componente UE. Din cauza şomajului şi a imposibilităţii de a găsi un loc de muncă, Germania pierde anual 16 miliarde de euro, Spania – 11 miliarde, iar România, aflată undeva la mijlocul clasamentului, pierde din PIB 1,2 miliarde de euro. Veţi spune că şomaj a existat şi va exista întotdeauna. Corect. Dar  fenomenul este în expansiune şi afectează, în mod direct, posibilităţile de asigurare a unei vieţi decente pensionarilor.

O cercetare ştiinţifică realizată în China arată că numărul vîrstnicilor a crescut îngrijorător (după o statistică ONU, există 437 milioane de bătrîni). Specialiştii apreciază că asemenea situaţie s-a mai constatat şi în Japonia, în anii  ’90. Drept pentru care, China urmează să îmbătrînească înainte de a se îmbogăţi, apreciază specialiştii în demografie. Şi e consecinţa politicilor unui singur copil)familie. Tot mai mulţi tineri îi lasă pe cei vîrstnici să se descurce singuri, ceea ce înseamnă că statul trebuie să asigure o minimă decenţă senectuţii.  Casele de bătrîni, însă, sînt puţine şi foarte slab dotate, asta şi datorită culturii chineze, care presupune convieţuirea, sub acelaşi acoperiş, a mai multor generaţii. Acum, modelul prin care vechile generaţii convieţuiesc cu cele tinere a dispărut aproape în totalitate, situaţii mai disperate fiind în mediul rural.

Neîndoielnic că lumea este în schimbare, aşa că un alt studiu, realizat de această dată în Coreea de Sud, arată mutaţii semnificative în ceea ce priveşte viaţa semenilor. 40 la sută dintre cei cuprinşi între 25 şi 49 de ani din Seul, spre exemplu, sînt necăsătoriţi. În 1970, bunăoară, erau 210.000 de celibatari, iar în 2010  ceva mai bine de 1,58 milioane de coreeni ce nu au perspective de a întemeia o familie. În 1990, vîrsta medie la care bărbaţii care se căsătoreau era de 26,3 ani, iar la femei 25,5 ani. În 2010 vîrsta a fost prelungită la 32,2 ani la bărbaţi şi 29,8 ani la femei.  Una din cauze, spun cercetătorii, e că femeile ajung la poziţii sociale importante şi îşi schimbă, automat, viziunea asupra căsătoriei.

Toate acestea duc la concluzia că este din ce în ce mai greu să se asigure celor în vîrstă forţa umană şi financiară pentru susţinerea nevoilor lor. Nevoi care, în condiţiile vieţii moderne, şi-au sporit costurile semnificativ. Devine foarte grav faptul că nu se pot asigura condiţii de viaţă şi muncă tinerilor, care, la rîndul lor, ar trebui să producă plusvaloare pentru susţinerea generaţiilor anterioare. Iar mărirea vîrstei de pensionare, ca măsură disperată de rezolvare a situaţiei, nu este decît o soluţie de moment, care nu rezolvă, pe termen lung, dezechilibrul generaţiilor.