Eveniment expoziţional la galeria „Frezia”-Dej: Tapiserie de CELA NEAMŢU

Cu prilejul împlinirii a 14 ani de la inaugurarea galeriei de artă „Frezia” din Dej, dr. Marius Boca şi prof. Ioan Mureşan – admirabili animatori culturali într-o incomodă şi prelungită tranziţie – au conferit celei de a 163 expoziţii o remarcabilă dimensiune spirituală, avînd ca invitată pe maestra septuagenară Cela Neamţu din Bucureşti, nume referenţial al artelor decorative, viguros afirmat pe diverse meridiane ale lumii. Faptul că a dat curs invitaţiei o artistă cu reputaţie internaţională – distinsă încă din 1986 cu Premiul naţional pentru tapiserie de către Uniunea Artiştilor Plastici din România,  iar un an mai tîrziu onorată cu diplomă la prestigioasa quadrienală de la Erfurt-Germania, amintind apoi rezumativ de Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor (2003), „Medalia de aur” la Salonul de la Grande Palais, Paris (2006) şi Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2011) – consfinţeşte faptul că galeria dejeană s-a instituit în timp în consacrată ambianţă, găzduind după un program riguros şi competent indubitabile valori artistice desăvîrşite în ultimul deceniu şi jumătate pe teritoriul românesc. În prezenţa unor înalţi demnitari ai bisericii ortodoxe române, a primarului şi consilierilor municipali, un numeros şi avizat public avea să trăiască din plin bucuria receptării unei arte de o particulară şi elevată rezonanţă.
Cela Neamţu şi-a singularizat cu decenii în urmă timbrul unei creativităţi de originală şi pură factură, procedînd la o fertilă interferare între sugestiile unei venerabile tradiţii autohtone şi exigenţele modernităţii. Cu pilduitoare tenacitate şi-a plămădit şi definit un vast repertoriu imaginativ, implicîndu-se în aspecte menite să reflecte freamătul umanităţii în căutare de fapte roditoare şi răspunsuri compensative. A sondat cu patos şi încîntare zbaterile lăuntricului furnizor de reflexii şi certitudini, dar mai ales şi-a orientat efortul evocativ spre surprinderea şi transfigurarea unor stări de necontenită veghe şi reculegere, vizînd iscarea unor momente revelatorii în relaţie cu o realitate posibilă patronată de forţa tămăduitoare a sacralităţii. Ca un adevărat leit-motiv este invocat intuitiv miracolul divin, îndemn de a ne perfecta neîntrerupt gîndul şi fapta. Din fiecare lucrare se desprinde edificator acea diafană impresie de flux continuativ al trăirii aureolată de vraja unei dominatoare senzaţii de echilibru, armonie şi pace eternă. Se materializează plastic şi poetic modul româneasc de a concepe şi aborda trecerea, existenţialul, evitînd stările conflictuale, asprimile dramatice, insinuîndu-se subtil nevoia deplinei valorificări de sine pentru a netezi calea spre suverana izbavă a binelui şi adevărului.
După ce a înnobilat cu piese reprezentative zeci de galerii şi muzee din ţară şi străinătate, ajungînd şi la Utrecht-Olanda (1967), Londra, Perth-Australia (1974), Valparaiso-Chile (1987), New York, Washington (1997), Tel Aviv (2004) sau Vision Centre din Cork-Irlanda (2011), enumerînd doar cîteva popasuri dintr-un impresionant palmares, Cela Neamţu a ţinut să-şi onoreze princiarul blazon şi la Dej, etalînd piese semnificative care-i definesc inconfundabilul profil de protagonist al artei contemporane. Au figurat – imprimînd ambianţei dejene fascinaţia unui adevărat sanctuar – tapiserii din ciclul Altare, Ferestre, Arheologie, Păsări, Vîrtejuri de aripi, Fereastră pentru Luceafăr, Umbrae Parvae şi trei fascinante banare de dimensiuni 1/1, 250 x 150 mm ( de-o admirabilă autenticitate în relaţie cu originalele în număr de patru) pentru a ne familiariza cu suflul magic al ofrandelor pe care minunata artistă le-a donat, ornamentînd acum fastuos Aşezămîntul românesc de la Ierihon (situat la 30 km de Ierusalim), devenit căutat loc de pelerinaj şi reculegere pentru miile de vizitatori din întreaga lume.
Ceea ce particularizează viziunea Celei Neamţu în contextul unor valori perene este măiestrita utilizare a tehnicii haute-lisse (ţesut pe verticală), îmbinat adesea cu zone brodate, utilizînd şi amplificînd în stil personal vestitul nod de Putna (vehiculat prin broderiile medievale româneşti). Impresionează rafinata orchestrare a tonalităţilor, obţinînd infinităţi de nuanţe ce conferă tapiseriilor – de o fermă afirmare a monumentalului, dar şi tentaţia misterioasei atingeri – senzaţia rarefierii şi contopirii cu absolutul cosmic. Simbolice proiecţii de alburi catifelate sau albastru de la intens la diafan, de-o cuceritoare puritate, se completează adesea cu mătăsuiri de ocruri şi brunuri, degajînd un duh de terestru şi de fior monastic, prelungind spre noi ceva din vraja respirărilor ce emană din frescele Voroneţului, Putnei, Suceviţei sau din învăluitoarea surdină a secularei vetre străbune. Succesiva şi pasionata inserare de arcade şi ferestruiri materializează convingător acea sugestie de a ne angaja ca receptori într-o ademenitoare desprindere de real şi proiecţie în universul unor orizonturi senine, unde domină reconfortant puritatea credinţei şi-a idealului atins.
Negoiţă LĂPTOIU