Eveniment de multiplicare – EMERALD

Metode de învățare bazate pe cercetarea fundamentală folosind metodele de printare 3D cu aplicabilitate în domeniul bio-mecatronic

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca organizează vineri, 17 februarie, evenimentul de multiplicare privind „Metode de învățare bazate pe cercetarea fundamentală folosind metodele de printare 3D cu aplicabilitate în domeniul bio-mecatronic”, în cadrul proiectului EMERALD 21-COP-0019, finanțat din fonduri norvegiene prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE).

Evenimentul va reuni cadre didactice, studenți, cercetători și oameni de știință din instituții de învățământ superior, companii private, institute de cercetare și dezvoltare, clustere, agenții de dezvoltare, ONG-uri sau alte instituții publice și private interesate de domeniul tehnologiilor avansate de fabricație cu aplicabilitate în medicină: printare /bio-printare 3D / IT/ bio-mecatronică/ robotică medicală etc.

Conform celor anunțate de reprezentanții universității, scopul acestui eveniment este de a prezenta conceptul principal al proiectului EMERALD, precum și metodele și soluțiile practice ce au fost dezvoltate privind realizarea unor sisteme mecatronice biomimetice special concepute pentru persoane cu nevoi speciale (brațe amputate), precum și de a crea cadrul necesar dezvoltării unor parteneriate strategice pentru pregătirea și dezvoltarea unor proiecte naționale și internaționale de cercetare și instituționale.

Evenimentul va avea loc în Aula Centenar (B-dul Muncii 103 – 105). Participarea este gratuită, termenul limită pentru înscriere fiind 14 februarie.

Detalii privind agenda, respectiv modul de înregistrare în vederea participării, sunt disponibile pe pagina web a proiectului EMERALD, https://project-emerald.eu/

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut