Eveniment comemorativ | Cu gândul la Lucian Blaga

Ziua de naștere a lui Lucian Blaga (9 mai) e întâmpinată în acest an de un grup de profesori de la Universitatea din Köln/Germania cu un dar deosebit: Artur Greive, Gerda Schüler și Ion Taloș au publicat în aceste zile o nouă ediție integrală, în limba germană, a Antologiei de poezie populară, la Editura Dionysos din Boppard am Rhein. De altfel, la Universitatea din Köln, memoria poetului a fost întreținută mulți ani în cursuri și în manifestări culturale organizate de profesorii menționați. Doi vorbitori nativi de germană și unul de română, toți cu experiență în studiile românești, s-au hotărât, în anul 1987, să traducă împreună această lucrare, din pură admirație pentru poetul clujean și pentru poezia noastră populară. Munca de traducere a durat până spre sfârșitul memorabilului an 1989; ei traduceau, la fiecare întâlnire, câte un singur text, ceea ce înseamnă că s-au întâlnit cel puțin de tot atâtea ori câte texte conține antologia: 140.

Trebuie spus însă că în vremea elaborării antologiei (1950-1960), publicul larg nu avea cunoștință de acest proiect al lui Lucian Blaga. Îl cunoștea doar un cerc restrâns, în frunte cu Ion Mușlea, care menționează numele celor care au contribuit la selectarea textelor, și anume: Ion Breazu, D.St. Petruțiu, Ion Taloș.

Într-adevăr, ca cercetător-ajutor la Secția de istorie literară și folclor a Institutului de Lingvistică al Filialei Cluj a Academiei Române, la care Lucian Blaga era angajat ca documentarist, am avut rarul privilegiu de a cunoaște, din mărturisirile poetului, „istoria” acestei (pentru mulți) neașteptate opere și felul cum îi vedea el destinul. Așadar, am comunicat colegilor că Lucian Blaga dorea ca antologia lui să fie tradusă în limba germană, în versuri fără rimă, dar cu păstrarea ritmului din versurile originale. Am informat, de asemenea, că poetul avusese un succes deosebit cu o lucrare similară, pe vremea când era atașat de presă al Ambasadei României în capitala Elveției și când, cu concursul unui tânăr poet, pe nume Hermann Hauswirth, a luat ființă o mică antologie de poezie populară românească (balade, colinde, descântece etc.). Aceasta a fost prezentată în principalele orașe ale Țării Cantoanelor: în 1931, la adunarea anuală a Societății Etnografice Elvețiene, la Berna; în același an, la universitatea din Basel, în prezența celor mai de seamă etnologi elvețieni ai vremii, iar în anul următor, la Zürich, în cadrul renumitului club literar, „Lesezirkel Hottingen”, unde citiseră din operele lor autori ca Rainer Maria Rilke, Gerhard Hauptmann, Thomas Mann și alții. Poezia populară românească a pătruns astfel în cercurile literare cele mai selecte, bucurându-se de un real interes în presa de limbă germană. Nu le venea să creadă – mi-a mărturisit poetul – că poeziile au fost create de oameni simpli, fără pregătire literară.

Experiența dobândită în Elveția l-a făcut să încerce reiterarea succesului de atunci, alcătuind, acasă, în localul Bibliotecii Centrale Universitare, care îi poartă azi numele, unde a făcut și marile lui traduceri (Faust, de Goethe, 1955, și Tălmăciri din lirica universală, 1957), o antologie de poezii populare preponderent lirice, după unicul criteriu al valorii lor poetice. Blaga era conștient că în acei ani nicio editură nu ar fi acceptat tipărirea lucrării, dar era sigur că acest lucru va avea loc într-o zi. Și a avut loc, în 1966, când autori ca E. Simion, A. Marino, P. Anghel și mulți alții au apreciat valoarea ei excepțională.

Ca înaintașul său, Ovid Densusianu, L. Blaga considera că poezia populară nu are nevoie să fie prelucrată de un poet cult, deoarece „multe, foarte multe” texte se ridică deasupra celor „întocmite” de V. Alecsandri. Prin urmare, opera lui Blaga e reprezentativă pentru literatura noastră, ca și pentru folcloristica/etnologia românească, iar în peisajul țărilor de limbă neolatină e fără pereche.

Una dintre nestematele incluse în antologie este următorul text, utilizat de poet și în opera lui literară:

Pe margine de pământ

Merge neica semănând

Și din gură-așa zicând:

-Să te faci, grâule, faci,

Și să stai la secerat,

Ca mândra la sărutat;

Și să stai la îmblătit

Ca și mândra la iubit.

Reproducând acest poem în romanul său postum Luntrea lui Caron, Lucian Blaga se întreabă: „a apropiat vreodată cineva, subt semnul fatalității, una de alta, dragostea și moartea cu mai multă gingășie și adâncime de simțire decât în aceste versuri?” Transpunându-le în limba lui Goethe, profesorii din Köln transmit lumii de limbă germană „gingășia” și „adâncimea de simțire” a cântecului popular românesc, cinstind totodată memoria poetului clujean.

Ion Taloș