Europa se mută spre Est

 The Moscow Times

Madridul şi Varşovia au arătat recent foarte similar: ambele capitale au fost sediul unor demonstraţii masive, cu diferenţa că mulţimile adunate se aflau acolo pentru agende fundamental diferite.

În Spania, disperarea economică şi socială este cea care i-a unit pe cetăţeni.

În capitala Poloniei, partidele catolice şi conservatoare, alături de sindicatul Solidaritatea, au manifestat din motive politice şi culturale, mai degrabă decît economice. În numele apărării libertăţii mass-media, protestatarii au denunţat un guvern cu o orientare prea “centristă” şi insuficient de “polonez”.

Cu zece ani în urmă, ministrul american al apărării de la acel moment, Donald Rumsfeld, a făcut faimoasa distincţie între “vechea” şi “noua” Europă în funcţie de atitudinea faţă de SUA şi războiul din Irak. Diferenţele dintre demonstraţiile de la Madrid şi Varşovia sugerează că distincţia între “vechea” şi “noua” Europă rămîne valabilă, deşi nu în modul pe care l-a intenţionat Rumsfeld. Starea de spirit din cele două ţări, precum şi percepţiile lor legate de Europa şi de rolul lor în cadrul acesteia, contrastează puternic.

Polonia, care nu a devenit încă membră a zonei euro, nu vede nicio alternativă la UE. Ţara s-a împăcat deplin cu îndepărtarea strategică a Americii faţă de continentul european, chiar dacă polonezii sînt la fel temători faţă de Rusia ca întotdeauna. Singurul drum de urmat pentru Polonia este cel spre Vest – însă spre Vestul european mai degrabă decît spre cel american.

Mai mult, Polonia beneficiază de creşterea economică şi de prosperitatea din Germania. Reconcilierea dintre cele două ţări a fost una dintre cele mai mari realizări ale acestora, iar Polonia poate fi, pentru prima dată în istoria sa, la locul potrivit – aproape de Berlin – şi la momentul potrivit.

În schimb, Spania priveşte din ce în ce mai mult Europa drept o problemă mai degrabă decît o soluţie, însă nu în asemenea măsură încît cetăţenii săi să dorească să părăsească zona euro. Mai degrabă, ţara doreşte să rămînă ea însăşi, menţinîndu-şi un stil de viaţă care poate fi considerat în mare măsură un produs al climei.

Dacă pentru polonezi UE este încă un instrument pentru modernizare, spaniolii consideră că UE este din ce în ce mai mult sinonimă cu un atac la adresa demnităţii lor, dacă nu chiar la adresa esenţei lor. Spaniolii se simt jigniţi atunci cînd sînt comparaţi cu grecii; polonezii sînt şocaţi atunci cînd sînt comparaţii cu spaniolii. Cu toate acestea, nu cu mult timp în urmă, după căderea lui Franco, polonezii priveau cu invidie către Spania.

Pentru politicianul polonez Bronislaw Geremek, Polonia şi Spania au avut mult timp o istorie într-o oarecare măsură paralelă. Ambele ţări au fost incapabile să aducă modernitatea în instituţii şi ambele au căzut în declin după o perioadă istorică strălucită, între sfîrşitul secolului XV-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Polonia a dispărut chiar de pe harta Europei.

Democraţia s-a întors în Spania în 1975, iar ţara şi-a recuperat curînd locul în Europa, tocmai cînd Polonia părea prinsă în istoria sa tragică.

Polonezii de azi nu cred că Europa i-a înşelat. Aproape peste tot se pot vedea semne tangibile ale sprijinului UE: un pod aici, o şcoală acolo. În Spania, prin contrast, deziluzia faţă de UE a înlocuit entuziasmul timpuriu al perioadei Movidei Madrilene (mişcare socio-culturală din anii “80, influenţată de creşterea economică de după căderea regimului Franco, n.red.). Dacă acest lucru va rămîne adevărat va determina, cel mai probabil, viitorul Europei.