Eurodeputatul Daniel Buda: Cercetarea și inovarea fac parte din premisele progresului în agricultură

Eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiaei pentru Agricultură din forul legislativ european, susține că deși asistăm la o creștere în general a prețurilor și trăim vremuri complicate, tehnologia din agricultură este mult mai accesibilă pentru fermieri ca preț, comparativ cu 5 ani în urmă.

Europarlamentarul spune că un cadrul deosebit care le permite fermierilor din toată țara să se informeze asupra noilor tehnologii, practici durabile și să preia unii de la alții exemple de bune practici îl constituie AGRARIA – Târgul Internațional de Agricultură, industrie alimentară și zootehnie.

„Evenimentul rămâne o platformă de comunicare optimă pentru fermieri și mă bucur că am reușit să mă aflu printre ei, să dezbatem împreună problemele cu care se confruntă, într-un context în care comunicarea și exprimarea fermă a nevoilor ajută la luarea deciziilor corecte pentru a-i sprijini.

Problema spinoasă a importului de cereale sau criza laptelui care se află la un minim istoric raportat la prețul de producție, accesarea fondurilor europene și nevoia unor proceduri simplificate, sistemele de irigații ori depozitarea cerealelor, sunt doar câteva dintre temele abordate, din lungul șir al provocărilor pentru sectorul agricol. Cercetarea și inovarea fac parte din premisele progresului în privința tuturor provocărilor cu care se confruntă sectorul agricol și zonele rurale. Astfel, dezbaterile privind investițiile în tehnologiile moderne, de calitate, digitalizarea agriculturii dar și alternativele fertilizării organice vs fertilizarea convențională au fost extrem de importante și bine venite. AGRARIA aduce an de an, în întâmpinarea fermierilor soluții adaptate pentru o agricultură performantă de care avem cu toții nevoie!”, a arătat Daniel Buda, ținând, totodată, să felicite organizatorii „pentru încă o ediție de succes a evenimentului la care mă bucur că am avut ocazia să particip”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut