Eșuează democrațiile occidentale în apărarea libertății de exprimare?

Carnegie Europe

Bătălia privind libertatea de exprimare a ajuns în prim-plan după ce vicepreședintele SUA, JD Vance, a acuzat Europa de cenzură. De la interdicții de călătorie la reglementarea rețelelor sociale, mai ales în jurul conflictului israeliano-palestinian, transformă guvernele democratice liberale libertatea de exprimare într-o armă? Rym Momtaz i-a pulsul în această privință.

David Inserra, cercetător pentru libertatea de exprimare și tehnologie, Cato Institute

Cercetările arată o retragere amplă a libertății de exprimare în democrații, atât din punct de vedere legal, cât și cultural.

În Statele Unite, administrația președintelui Donald Trump a condamnat pe bună dreptate cenzura practicată de administrația lui Joe Biden, precum și de guverne străine. Dar apoi a amenințat presa prin intermediul Federal Communications Commission, a făcut presiuni asupra companiilor de tehnologie pentru a elimina aplicații și postări care îngreunau aplicarea politicilor de imigrație, a arestat imigranți din cauza discursului pro-palestinian, a vizat universități și multe altele. Chiar dacă Primul Amendament îi protejează pe americani de cenzura evidentă, aceștia acceptă tot mai mult pedepsirea discursurilor care nu le plac, inclusiv prin violență, cultura anulării de stânga sau apelurile la anulare din partea dreptei după uciderea comentatorului conservator Charlie Kirk.

În străinătate, situația este mai gravă. Legile privind discursul instigator la ură au sancționat parlamentari finlandezi pentru comentarii anterioare despre homosexualitate, au amenințat-o pe autoarea J.K. Rowling și pe scenaristul de comedie Graham Linehan pentru postări despre identitatea de gen și au trimis poliția germană în raiduriț la primele ore ale diminețiiț din cauza unor meme-uri ofensatoare. Legile privind blasfemia, sacrilegiul și ordinea publică reduc la tăcere criticile nonviolente la adresa religiei. Actul privind serviciile digitale (Digital Services Act) al UE exercită presiuni asupra platformelor pentru a modera discursuri legale considerate dezinformare sau dăunătoare. Australia a interzis accesul copiilor sub șaisprezece ani la rețelele sociale, iar alte democrații îi urmează exemplul prin restricții similare care amenință confidențialitatea și libertatea de exprimare a tuturor.

Libertatea de exprimare este esențială pentru autoguvernare, drepturile individuale, căutarea adevărului, pluralism, combaterea urii și prevenirea violenței. Democrațiile au nevoie de protecții mai puternice pentru exprimare — online și offline — dacă cetățenii lor vor să prospere.

Natalie Alkiviadou, cercetător principal, The Future of Free Speech, Vanderbilt University

În democrațiile occidentale, dreptul fundamental la libertatea de exprimare devine tot mai mult un teren al luptei politice, iar reglementarea discursului este folosită din ce în ce mai des ca armă. Legile, sistemele platformelor și controalele la frontieră sunt utilizate tot mai frecvent pentru a modela nu doar ceea ce poate fi spus, ci și cine poate vorbi și cu ce cost.

În Germania, arestările repetate legate de proteste pașnice pro-palestiniene ilustrează modul în care acte politice simbolice pot declanșa intervenții juridice. În Franța, un primar a fost considerat răspunzător din punct de vedere legal pentru că nu a eliminat comentarii islamofobe postate de terți pe pagina sa de Facebook, o decizie ulterior confirmată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În mai multe state europene, inclusiv Germania și Regatul Unit, interdicțiile de intrare și restricțiile privind vizele legate de declarații publice despre conflictul israeliano-palestinian arată cum controalele la frontieră pot fi folosite pentru a filtra sau descuraja anumite opinii politice. În Statele Unite, autori străini s-au confruntat cu interdicții de călătorie asociate comentariilor politice. Protestele din campusuri au fost reduse la tăcere, cadrele universitare își modifică programele de studiu, iar instituțiile media își adaptează acoperirea subiectelor pentru a limita riscurile juridice sau presiunile de reglementare. Guvernanța platformelor adaugă un alt nivel de complexitate: deși companiile tehnologice se prezintă adesea drept facilitatori neutri ai exprimării, sistemele algoritmice modelează vizibilitatea, iar presiunile de reglementare încurajează eliminarea excesivă a conținutului.

Rezultatul este asurzitor.

Gavin Phillipson, profesor de drept, Universitatea din Bristol

La nivel fundamental, nu: un nucleu ireductibil al libertății de exprimare rămâne intact în comparație cu China, care nu a avut niciodată o astfel de libertate, sau cu Rusia, care sugrumă libertățile câștigate după prăbușirea URSS.

Dar afirmațiile ridicole ale unor agitatori de dreapta precum Turker Carlson, potrivit cărora criticarea Israelului este acum interzisă în Marea Britanie, nu ajută la păstrarea unei perspective echilibrate. Legile britanice privind exprimarea nu s-au schimbat prea mult în ultimii ani; ceea ce s-a schimbat este apariția rețelelor sociale, care permit oricui să-și publice instantaneu izbucnirile neinspirate în fața întregii lumi, fără filtrele și reținerea pe care mass-media tradițională le oferea.

Europa a menținut de mult timp interdicții prea largi privind discursul instigator la ură și infracțiuni discutabile precum „apologia terorismului”. Dar Statele Unite, în ciuda lecțiilor moralizatoare pe care le țin Europei, au coborât pe locul șaizeci și patru în lume în ceea ce privește libertatea presei, dintr-un motiv. De la procesele nesfârșite pentru calomnie intentate de Trump criticilor din presă până la încercările de a expulza studenți străini din țară pentru activism pro-palestinian, Washingtonul are propriul recul democratic cu care trebuie să se confrunte.

Cu toate acestea, dreptul fundamental la exprimare politică rămâne în mare parte intact în Occident. Menținerea libertății de exprimare a fost întotdeauna o luptă continuă împotriva adversarilor veniți atât din stânga, cât și din dreapta — iar acest lucru este la fel de adevărat astăzi cum a fost dintotdeauna.

Thomas Carothers, director, Programul pentru Democrație, Conflict și Guvernanță, Carnegie Endowment for International Peace

Cândva un principiu nepartizan îmbrățișat de întregul spectru politic din SUA, libertatea de exprimare a fost atrasă în vârtejul polarizării politice toxice și transformată într-o nouă sursă de conflict partizan intens. După ani de critici vehemente la adresa progresiștilor americani pentru impunerea unei așa-numite „culturi a anulării” împotriva vocilor conservatoare, Donald Trump și echipa sa își folosesc acum pozițiile de putere pentru a pedepsi și limita vocile progresiste în multiple moduri — de la etichetarea jurnaliștilor care pun întrebări dificile despre războiul cu Iranul drept „trădători” până la retragerea finanțării organizațiilor civice care își exprimă sprijinul pentru orice lucru pe care administrația Trump îl etichetează drept „woke”.

În concordanță cu tendința sa de a transforma părți semnificative ale politicii externe americane într-o proiecție globală a politicii interne, administrația Trump folosește tema libertății de exprimare pentru a se implica în afacerile mai multor țări europene. Astfel, ceea ce administrația prezintă partenerilor europeni drept preocupări legate de un principiu nobil este mai bine înțeles — și abordat — ca o extensie internațională a diviziunii partizane din SUA și, mai general, ca expresie a ambițiilor ideologice surprinzător de ample ale administrației.

Benjamin Ward, director adjunct, Divizia Europa și Asia Centrală, Human Rights Watch

Libertatea de exprimare este într-adevăr amenințată în Europa. Dreptul de a contesta și de a încerca să schimbi acțiunile autorităților prin protest și organizare este sub presiune. Deosebit de îngrijorătoare sunt restricțiile asupra activismului climatic și a protestelor pro-palestiniene, precum și eforturile de a reduce la tăcere activiștii prin intermediul instanțelor.

Unul dintre cei mai mari contravenienți este Regatul Unit, unde o serie de măsuri au dus la arestarea, urmărirea penală și încarcerarea protestatarilor pentru activism pașnic — inclusiv în baza legislației antiteroriste. Germania și Franța au restricționat în mod disproporționat protestele pro-palestiniene, iar activiștii pentru climă din ambele țări s-au confruntat cu sancțiuni penale. În Grecia, autoritățile au urmărit penal și au restricționat în repetate rânduri activiști care ajutau migranți, existând cazuri similare și în Italia.

Ceea ce au în comun aceste cazuri este existența unor guverne care par indiferente la impactul restricțiilor lor asupra libertății de exprimare, de întrunire și de asociere. De asemenea, ele par indiferente la prejudiciile mai ample pe care aceste restricții le provoacă, nu doar democrației interne, ci și normelor universale privind drepturile omului, într-un moment în care spațiul civic este amenințat în întreaga lume. Organizațiile pentru drepturile omului, experții ONU și Consiliul Europei se numără printre cei care trag semnale de alarmă. Statele europene ar trebui să acționeze pentru a inversa această tendință dăunătoare.

Giovanni De Gregorio, titular al catedrei Drept și Tehnologie, Católica Global School of Law și Católica Lisbon School of Law

Libertatea de exprimare este de obicei considerată una dintre virtuțile definitorii ale democrațiilor constituționale, însă adevărata întrebare este dacă aceste sisteme mai sunt capabile să valorifice pe deplin acest principiu. Într-un context în care inteligența artificială generativă (IA) produce conținut la scară industrială, iar discursul politic se răspândește prin spații private conduse de logica implicării și a profitului, presupunerile familiare despre libertatea de exprimare nu mai sunt valabile.

Ceea ce face acest moment diferit este faptul că dinamica ce modelează exprimarea nu mai este rezultatul unei orchestrări deliberate. Sistemele de IA decid ce este tolerat conform unei logici care nu este întotdeauna transparentă, nici măcar pentru cei care le implementează. Niciun actor — public sau privat — nu poate pretinde în mod credibil că știe cum un anumit sistem a soluționat un conflict între libertatea de exprimare și alte drepturi constituționale.

Pentru democrațiile constituționale, accentul nu mai cade doar pe cine vorbește, ci pe întrebarea dacă regulile care guvernează exprimarea mai sunt stabilite de oameni. Acest lucru poate fi respins ca prețul democrației în era IA sau poate fi recunoscut ca o provocare care necesită intervenție publică. Până acum, democrațiile s-au străduit să decidă care dintre aceste abordări este cea corectă. Responsabilitatea devine din ce în ce mai difuză, în timp ce IA se transformă în cel mai puternic arbitru al exprimării.

AUTOR

Rym Momtaz este redactor-șef al blogului Strategic Europe al Carnegie Europe. Jurnalistă premiată cu multiple premii Emmy, devenită ulterior analistă, ea este specializată în Europa și Orientul Mijlociu, precum și în interacțiunea dintre aceste două spații.