Estimare: România ar putea avea cea mai rapidă creştere economică din Europa

Creşterea de 3,1% a Europei Centrale şi de Est (CEE) în 2016 o va depăşi pe cea a zonei euro, de 1,6%, în ciuda încetinirii intrărilor de fonduri europene, iar ritmul de creştere al economiei României va accelera la 4,1%, în timp ce Polonia (3,6%) şi Slovacia (3,5%) îşi vor menţine avansul înregistrat în 2015, se arată într-o analiză realizată de Erste Group. Astfel, România ar putea avea cea mai rapidă creştere economică din CEE anul acesta, apreciază analiştii Erste. Ei prognozează o încetinire a creşterii în Ungaria (2,2%) şi în Cehia (2,5%), în urma încetinirii intrărilor de fonduri europene în aceste economii. De asemenea, şi Slovenia s-ar putea confrunta cu o încetinire (1,9%), în timp ce PIB-ul Serbiei ar urma să înregistreze un avans de 1,5% anul acesta. Comisia Europeană a apreciat, recent, că ritmul de creştere economică al României va atinge un vîrf de 4,2% în 2016, graţie creşterilor salariale şi relaxării fiscale, în timp ce în 2017 se va modera uşor, la 3,7%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.