Escaladarea naţionalismului nipon

Las Provincias

Aşteptările multor observatori politici potrivit cărora comportamentul chinezilor în Marea Galbenă şi controversa privind jurisdicţia teritorială şi maritimă a insulelor Senkaku vor aduce victoria dreptei japoneze s-au adeverit prin triumful său la alegerile legislative, fapt ce ilustrează şi o schimbare a spiritului naţional, reflectat printr-o creştere a naţionalismului, a dorinţei revanşarde şi reîntoarcerea la orgoliul naţional.

Alegerile au dat victoria Partidului Liberal Democrat care a condus ţara în perioada postbelică cu pragmatism, înţelepciune şi un sentiment de responsabilitate şi care ştie că doar o alianţă cu SUA ar putea să garanteze securitatea şi viabilitatea unei ţări văzută ca democraţie parlamentară.

Ar fi exagerat să se spună că toate acestea sînt în pericol ca urmare a schimbării majorităţii parlamentare. Schimbarea lentă, dar vizibilă, a stării de spirit a populaţiei început cu gestionarea dezastrului de la Fukushima, provocat de cutremurul şi de tsunamiul din martie 2011. Pînă la acea dată, însă, criza economică şi lipsa de leadership a Partidului Democratic prin premierul său Yoshihiko Noda, a dus la o scădere drastică a popularităţii partidului de guvernămînt şi la o stare de confuzie.

Candidatul PLD, Shenzo Abe, a profitat de moment şi a adoptat un ton făţiş naţionalist, dezinhibat în chestiunile nucleare şi arătîndu-se gata să înfrunte inamici reali sau imaginari.

Probabil că Abe, care a fost timp de un an prim-ministru şi care a menţinut relaţii bune cu China, nu va numi un cabinet războinic, dar, în aşteptarea unei opinii americane autorizate în acest sens, el va merge mai departe cu proiectul său de referendum: cetăţenii aşteaptă gesturi patriotice, autonomie diplomatică, dezinhibare militară şi cheltuieli publice pentru a relansa economia.

PLD va avea un aliat important: extremistul Partid al Restaurării Japoniei, adept al reînarmării nucleare şi antichinez, a obţinut 51 de mandate. Abe nu va ajunge pînă acolo, dar este în firea japonezilor să nu accepte acuzaţiile chineze şi coreene legate de comportamentul sălbatic al armatei imperiale nipone în timpul ocupaţiei din ce de-al doilea război mondial. În aceste ţări Japonia este percepută ca un duşman de facto, iar China nu a ezitat să treacă la gesturi belicoase în privinţa arhipelagului Sensaku (Diaoyu pentru chinezi) a căror suveranitate este disputată de ambele părţi.

Adevărul este că potenţialii săi adversari au făcut campanie extremei-drepte: un avion militar chinez a intrat în spaţiul aerian al insulelor Sensaku, iar Coreea de Nord a lansat o rachetă cu capacitate balistică. Va considera oportun noul guvernul, cu amplă majoritate şi control asupra camerelor, să schimbe Constituţia şi să doteze armata cu arme atomice? Ar fi poate exagerat, dar Japonia este o superputere industrială, o mare putere nucleară civilă şi îmbogăţeşte uraniu. I-ar mai trebui să abandoneze TNP, ceea ce ar determina Coreea de Sud (putere industrială şi atomică) să-i urmeze exemplul, şi s-ar crea un nou scenariu în Pacific. Ar fi însă prea mult, iar SUA nu ar accepta niciodată.