Eroul național Avram Iancu, omagiat la Huedin

Eroul național Avram Iancu va fi omagiat, miercuri 14 septembrie, la Huedin în contextul împlinirii a 150 de ani de la trecerea la cele veșnice.

În cadrul evenimentului, la Casa de Cultură din localitate va avea loc începând cu ora 10 simpozionul „Avram Iancu-erou al națiunii române, iar de la ora 12, la bustul eroului Revoluției de la 1848-1849 din centrul orașului va fi organizat un Te Deum. Vor urma alocuțiuni și depuneri de coroane. Evenimentul este organizat de Primăria Huedin Societatea Cultural patriotică ”Avram Iancu”, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român din Huedin și cu cele două licee din oraș.

Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848-1849 şi al armatei populare din Transilvania, s-a născut la Vidra de Sus, în 1824, potrivit volumului ”Dicţionar biografic de istorie a României”.
Născut într-o familie de moţi înstăriţi, Avram Iancu a urmat Liceul piariştilor din Cluj, unde a studiat ”umanităţile” (1841) şi filosofia (1842-1844), şi, mai târziu, Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, promovând în 1848 examenul de avocat.

După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care românii nu erau reprezentaţi, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mişcării româneşti de la Mihalţ de către autorităţile maghiare, Avram Iancu a cerut românilor să se opună acestor măsuri ”cu lancea, ca Horea”. Astfel a organizat o armată între Arieşul Mare şi Arieşul Mic (iunie 1848).

În cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, din 3/15-16/28 septembrie 1848, a avut o contribuţie semnificativă la adoptarea unui nou program revoluţionar care cuprindea: schimbarea aşezămintelor sociale şi politice din Transilvania prin recunoaşterea naţiunii române şi reprezentarea ei proporţională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituţiei liberale austriece din 25 aprilie 1848.

Comitetul Naţional Român de la Sibiu a organizat în perioada următoare, pe ţinuturi, 15 legiuni româneşti înarmate. Avram Iancu a fost desemnat comandant al Legiunii Auraria Gemina, cu sediul la Câmpeni, ocupându-se de coordonarea tuturor acţiunilor militare din zona Apusenilor, aprovizionând trupele cu hrană, arme şi muniţie, în condiţii foarte grele.

Intrarea pe pământul Transilvaniei, în decembrie 1848, a generalului polonez Iosif Bem, comandant suprem al trupelor revoluţionare maghiare din această provincie, a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile româneşti.

Urmând sfaturile lui Nicolae Bălcescu, cu care avusese lungi discuţii, chiar în tabăra sa din Munţii Apuseni, Avram Iancu s-a arătat gata pentru o înţelegere comună româno-maghiară. În urma unor îndelungi tratative, s-a ajuns la o înţelegere semnată la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, de Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române, iar din partea maghiară de Kossuth Lajos, liderul revoluţiei maghiare. Prin această înţelegere, guvernul revoluţionar maghiar îi obliga pe români să depună armele în decurs de două săptămâni, în schimbul acordării de către guvernul maghiar a amnistiei. Documentul consfinţea folosirea limbii române în administraţie, şcoală şi biserică. Se desfiinţau claca şi celelalte privilegii feudale. Aceste concesii făcute de maghiari au fost considerate ca nesatisfăcătoare de Adunarea românilor, desfăşurată la Zlatna. Românii conduşi de Avram Iancu au decis să păstreze neutralitatea în conflictul dintre maghiari şi armatele ţariste şi austriece. La 1/13 august 1849, la Şiria, lângă Arad, armata revoluţionară maghiară a capitulat în faţa celei ţariste şi revoluţia maghiară a fost înfrântă. La scurt timp şi armata română a fost obligată să depună armele.

Avram Iancu a continuat să susţină cauza românilor şi după înfrângerea Revoluţiei.

Avram Iancu a încetat din viaţă la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat, la Ţebea, lângă ”Gorunul lui Horea”.