Erik Lincar nu mai este antrenor la U Cluj!

Contrar așteptărilor, Erik Lincar a demisionat, miercuri, din funcția de antrenor al Universității Cluj! Și asta, în ciuda eforturilor primarului Emil Boc, care marți seara a mers în vestiarul celor de la U Cluj și a dat asigurări că antrenorul va continua la Cluj ”pe termen lung”.  Doar că Lincar, sătul probabil de criticile venite de peste tot, dar și de avalanșa de nume de antrenori pomeniți ca și posibili înlocuitori ai săi, a decis să plece de bunăvoie de la U Cluj, după aproape un an și jumătate de la instalarea lui la echipă. Antrenorul, în vârstă de 43 de ani, a plecat cu tot stafful său.

Mulțumim, Erik Lincar!

FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor. Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portari), pentru munca depusă la „U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București.

Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră”, este comunicatul de presă al clubului clujean, care oficializează despărțirea de antrenor.

Lincar le-a mai antrenat în cariera sa pe Inter Clinceni, Callatis Mangalia, FC Hunedoara, Damila Măciuca, Delta Tulcea, Universitatea Craiova, CSM Râmnicu Vâlcea, Luceafărul Oradea, Academica Clinceni, Turris Turnu Măgurele și Concordia Chiajna.

Universitatea devine a patra echipă care îşi schimbă antrenorul în acest debut de sezon în Superligă, după FCSB (Nicolae Dică în locul lui Anton Petrea), Universitatea Craiova (Mirel Rădoi în locul lui Laszlo Balint) şi CS Mioveni (Alexandru Pelici).

Universitatea Cluj ocupă penultimul loc (15) după şase etape, cu doar două puncte, obţinute cu FCSB şi Universitatea Craiova.

Numele vehiculate ca succesori pe banca tehnică a Universității sunt Leo Grozavu, Laszlo Balint, ultima dată la Universitatea Craiova, și Eugen Neagoe, fostul antrenor al echipei Astra Giurgiu.

Sandu Mureșan

Foto: Horvath Tamas – htphotography.ro/

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut