Era Trump şi era ordinelor executive. Este ceea ce ne aşteptam?

Ziua de 20 ianuarie 2017 a schimbat multe. A schimbat în primul rând tipologia clasică a unui preşedinte al Statelor Unite. A schimbat felul în care se face politică în Statele Unite, atât intern cât şi extern. A alterat şi modificat, a dizolvat şi augmentat diferitele percepţii ale populaţiei Statelor Unite asupra ei înşişi, fie din rândul cetăţenilor, fie din rândul migranţilor, de care lumea se teme atât de tare de oricare parte a baricadei s-ar afla, fie că e cea americană sau cea europeană. Dar una dintre cele mai drastice schimbări de imagine au suferit-o Statele Unite din perspectiva statelor aliate şi nu numai, practic din toate „colţurile” globului.

Istoria ne învaţă că Statele Unite ale Americii este o naţiune construită pe curente migratoare, atât din punct de vedere al capitalului social, cât şi al capitalului financiar. În istorie au existat 3 modele de migraţie majore care au fost aplicate în diverse perioade ale dezvoltării Statelor Unite ca naţie, unele mai restrictive (modelul Virginia), mergând până la sclavie, violenţă şi inexistenţa drepturilor în rândurile migranţilor, altele permisive (modelul Pennsylvania) care practic a fost modelul dominant al ultimelor decenii – toleranţă şi primiri cu braţele deschise a celor care doreau să-şi înceapă sau să reînceapă viaţa sub marea umbrelă a Visului American. Acest ultim model a dictat politicile pe mandatul preşedintelui Obama unde au existat ordine executive de control a migraţiei, dar cu caracter provizoriu, fară a avea ideea unei continuităţi îndelungate. Generaţii întregi de oameni culţi, intelectuali, muncitori serioşi, fie calificaţi sau necalificaţi, au cladit încetul cu încetul America de astăzi. O Americă competitivă, tolerantă, mult mai deschisă din punct de vedere economic, şi mult mai „relaxată” decât aliatul de peste ocean – Uniunea Europeană a fost şi este astăzi stindardul lumii libere în era democraţiei.

Cu toate acestea, lucrurile par a sta altfel. Toţi se aşteptau la acest lucru, odată cu nominalizarea candidatului Trump pentru cursa prezidenţială, iar mai apoi acest lucru fiind consolidat de câştigarea alegerilor. După aceea întrebarea a fost: „Va face oare tot ce a promis în campanie? Sau a fost doar un discurs electoral?”. Realitatea ne confirmă răspunsul.

Preşedintele Statelor Unite este judecat după multe aspecte, atât la nivel naţional cât şi  la nivel internaţional. Puterea mentală, caracterul, seriozitatea, fermitatea şi siguranţa de care dă dovadă, sunt trăsaturi la care aspiră orice preşedinte, şi mai ales la care votanţii (indiferent de alegere) aspiră pentru o Americă mai bună. Idealurile naţionale transcend culoarea politică, şi acest lucru creează o stabilitate de care puţine democraţii se bucură în ziua de astăzi.

Preşedintele Statelor Unite este judecat întotdeauna după primele 100 de zile din momentul preluării mandatului. Aceste zile sunt dedicate trasării direcţiilor politice, a politicilor naţionale şi internaţionale, sunt zilele în care preşedintele dă „tonul” viitorului Statelor Unite în mandatul pe care îl serveşte ca şi conducator al lumii libere.

Ei bine, se pare că azi, conceptul de primele 100 de zile a fost redus considerabil la prima săptămână. Ordinele executive semnate de preşedintele Trump în prima săptămână de mandat includ printre altele: Suspendarea programului de admitere a refugiaţilor pentru 120 de zile – cu scop de a proteja naţiunea de terorism; pornirea procesului de clădire a zidului mult promis şi care a atras critici internaţionale masive; retragerea Obamacare; reducerea birocraţiei prin diminuarea reglementărilor; ieşirea din Parteneriatul Trans Pacific – o ieşire controversată, şi bazată pe aversiunea politică a preşedintelui Trump faţă de China, care este în multe privinţe copilul globalizării (globalizare blamată de Trump pentru distrugerea ideii americane) şi care, istoric, prin migranţi şi costuri de producţie mici, a ajutat SUA să se dezvolte. Aspectul interesant este că aceasta nu face parte din acest parteneriat.

Retragerea Statelor Unite din schema regională politică şi economică, diminuează sau chiar dizolvă aproape orice înfluenţă rămasă în bazinul Oceanului Pacific şi nu numai. Cu problemele din vecinătate cu Marea Chinei de Sud, Statele Unite joacă o carte de politică externă riscantă.

Totodată, ordinul executiv de suspendare al programului de admitere a refugiaţilor, are repercursiuni masive asupra politicii externe ale Statelor Unite. Chiar dacă sunt numai temporare, aceste măsuri îngreunează deja perspectivele relaţionării Statelor Unite cu Iranul, actor cheie în conflictul din Orientul Mijlociu şi în balanţa puterii nucleare globale.

Preşedintele Trump nu îşi permite tensiuni regionale cu Mexicul, mai ales având în vedere populaţiile numeroase de mexicani din sudul ţării, unii rezidenţi cu drept legal, alţii cu permise expirate. Tensiunile regionale pot destabiliza foarte rapid sudul ţării, cu atât mai mult cu cât tensiunile sunt existente peste tot în lume şi flacăra poate deveni incendiu de pe o zi pe alta.

Statele Unite intră, aşadar, într-o eră a izolaţionismului, a hipertrofierii curentului naţionalist, e politicilor tranşante şi ieşite din tipar, a dezinteresului faţă de NATO, faţă de parteneriate economice, de revers a globalizării şi a escaladării tensiunilor interne, care vor supune unui test dur administraţia Trump – o administraţie, care la începutul mandatului îşi dorea întregirea naţiunii, iar acum pare a avea în faţă o naţiune mai dezbinată şi mai efervescentă, care transcende fără doar şi poate marjele de siguranţă în ceea ce priveşte viitorul incert al Statelor Unite, şi în cele din urmă, şi al nostru.

Deci, este ceea ce ne aşteptam?…

Vlad ZUBAC