Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, la trecerea la Cer a Sfântului Părinte Papa emerit Benedict al XVI-lea

Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul eparhial, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au anunțat că se unesc în rugăciunea întregii Bisericii Catolice, la trecerea la Cer a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, papă emerit, model de smerenie, care a îmbinat în mod strălucit înalta erudiţie de profesor şi teolog, cu simplitatea trăirii profunde a credinţei creştine.

„Papa emerit Benedict al XVI-lea a devenit, în 4 noiembrie 2005, Doctor Honoris Causa al universităţii Babes-Bolyai. Era singurul Papă care deţinea un astfel de titlu din partea unei universităţi româneşti. A fost atunci o situaţie neobişnuită: de obicei, Suveranul Pontif nu acceptă astfel de distincţii, însă Papa Benedict al XVI-lea acceptase titlul în perioada în care era doar Joseph cardinal Ratzinger, chiar dacă decernarea titlului a avut loc după înscăunarea sa ca Papă.

La fel ca înaintaşii săi pe scaunul pontifical, ca Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut meritele Bisericii Greco-Catolice din România, care renăştea pe temelia credinţei înaintaşilor, a mărturisirii, de către aceştia, a credinţei în unire cu Roma din timpul prigoanei regimului comunist. Un semn al acestei recunoaşteri şi momentul istoric cel mai important, înaintea datei beatificării Episcopilor greco-catolici martiri (la 2 iunie 2019, la Blaj, de către Papa Francisc), a fost la 16 decembrie 2005. În această zi, prin bula Ad totius dominici gregis, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică era ridicată, de către Papa Benedict al XVI-lea, la rangul de Arhiepiscopie Majoră. Totodată, Înaltpreasfinţitului Părinte Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite, îi era conferit titlul de Arhiepiscop Major. S-a înfiinţat, astfel la Blaj, în 21 iunie 2006, Sinodul Episcopilor Bisericii Arhiepiscopale Majore, care a ales şi viitorii Episcopi”, a transmis Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Într-un comunicat transmis presei se arată că în perioada 5-26 octombrie 2008, se desfăşura, la Roma, sub prezidiul Sf. Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, Sinodul Episcopilor „Despre Cuvântul lui Dumnezeu”, între participanţi fiind şi Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu de vie amintire. „Un semn de preţuire din partea Suveranului Pontif faţă de Biserica Greco-Catolică din România a fost şi numirea Preasfinţiei Sale Florentin, atunci Episcop de Cluj-Gherla, între membrii celui de-al XII-lea Consiliu al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor. Dintre cei 15 membri aleşi sau numiţi, era singurul episcop din Europa Centrală şi de Răsărit şi singurul de rit oriental cooptat în Consiliu.

Mai târziu în timp, şi episcopatul Preasfinţiei Sale Claudiu a început sub binecuvântarea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. Episcopul actual al Eparhiei de Cluj-Gherla a avut ocazia de a-l saluta pe Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale din 14 decembrie 2011, în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa Claudiu i-a mulţumit Sfântului Părinte pentru asentimentul dat la alegerea făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care a fost ales Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, încredinţându-se rugăciunii Sanctităţii Sale în noua misiune la care a fost chemat.

A urmat un alt moment de mare însemnătate pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: ridicarea, de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, la 18 februarie 2012, a Preafericirii Sale Lucian Mureşan la demnitatea de Cardinal al Bisericii Catolice, fiind astfel creat cel de-al treilea Cardinal greco-catolic român după Fericitul (acum) Card. Iuliu Hossu şi Cardinalul Alexandru Todea”, menționează eparhia greco-catolică.

„Un gând pios de recunoştinţă se înalţă la Cer, acum, la cumpăna dintre ani, din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi de pe toate meridianele lumii, pentru odihna sufletului Papei emerit care, în anii de după 28 februarie 2013, data renunţării la pontificat, a susţinut Biserica şi omenirea prin propria suferinţă şi rugăciune. Pe teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, la fel ca în întreaga Biserică Catolică, Papa emerit Benedict al XI-lea va fi pomenit la toate celebrările liturgice din ziua de Anul Nou, 1 ianuarie 2023 – sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare.

Apoi, rugăciunea şi comuniune Bisericii va continua, până la data de 5 ianuarie 2023, când Papa Francisc va oficia funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea (va fi un eveniment unic în istorie, ca un Papă să prezideze funeraliile predecesorului său). Fie ca Bunul Dumnezeu să îi primească sufletul în Împărăţia Sa, să îl odihnească în pace, împreună cu drepţii şi sfinţii. Lumina cea fără de sfârşit să îi strălucească lui!”, a transmis Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut