Entropia noastră cea de toate zilele

Că există o Lege a entropiei şi anume Legea a II-a a Termodinamicii, asta e limpede. Mai rău este că nu scăpăm, pînă la urmă, nici unul de ea. Şi, mai rău este că noi îi grăbim ritmul, o aducem mai aproape, tot mai aproape, o mîngîiem zilnic pe cap şi i ne aşezăm la picioare, clipă de clipă. Pentru asta nu pregetăm să punem la bătaie totul, absolut totul. Sîntem normali la cap?

Nu.
Un naiv s-ar putea întreba cum facem asta. Păi, nu-i evident ca lumina zilei? Ne stresăm pentru tot felul de fleacuri, provocăm, noi înşine, stres, deşi, se ştie perfect că îmbolnăveşte, scurtează viaţa şi ucide. Felurile stresurilor? Nenumărate. De la lipsa siguranţei vieţii, a serviciului, a iubirii, a prieteniei etc. şi pînă la certurile istovitoare de pretutindeni, pe toate televiziunile, aproape cu mai toţi colegii, vecinii, în familii, la masa verde a celor care stau la harta lumii, la ghişeul serviciului public sau la magazin. Pentru ce? Pentru tot felul, aproape toate lucruri neimportante, căci de cele importante ne ocupăm destul de puţin sau deloc. Sîntem normali la cap?

Nu.
Un răuvoitor ar putea obiecta că trăim în lume şi lumea-i o junglă, deci trebuie să fii şi tu o fiară. Perfect fals. În primul rînd, lumea este tu şi eu, deci este aşa cum o facem noi, nu-i ceva dat implacabil. Apoi, jungla nu-i un haos unde bestiile fac legea. Acolo Legea Mare domneşte şi există o toleranţă între specii, deşi e drept că se plăteşte tribut lanţului trofic, dar măcar acolo nimeni nu acumulează averi, nimeni nu urăşte, ci se hrăneşte cît să nu moară şi gata! Şi-apoi, acolo am ajuns, atît de îndărăt, încît să negăm paşii epocilor istorice şi să ne-ntoarcem la ciomag, piatră şi la cavernă? Sîntem normali la cap?

Nu.
Un cinic ar putea zice că societatea omenească a eşuat tocmai în progres şi greu l-ai putea combate. Căci, pe măsură ce Ştiinţa şi Tehnica s-au dezvoltat, ne-am perfecţionat modul de a ucide. Războaiele n-au dispărut, nici setea de cucerire, care nu mai miroase a aur sau lanuri, ci a petrol, subsoluri şi inteligenţe culese şi atrase, căci brain-drain-ul e azi la mare modă. Şi formele s-au diversificat, desigur, sloganurile şi logistica la fel, ce vreţi, veacul înaintează şi mileniul a început abrupt, în acorduri stridente de crize. Nu încheiem o criză, că-ncepem alta, fiindcă „izvorul” lor e, categoric, criza morală, ceea ce noi vrem mereu să eludăm, să mascăm, să ignorăm, dar nu se poate. Sîntem normali la cap?

Nu.
Un pesimist ar putea spune că mai rău de-atît nu se poate, că progresul a fost cîndva bun, dar a durat prea mult. Că s-a obosit şi el, s-a corupt şi el, a devenit virtual şi el ca  economia care a luat-o razna. N-o spun eu, ci cei mai mari economişti ai lumii, cum să nu-i crezi? Încă o dată s-a dovedit că nu economicul generează crize, ci moralul, teza leninistă e fix pe dos. Iar omul nou, atît de fluturat în fiecare epocă istorică, n-a apărut încă, dimpotrivă, e tot mai corupt, tot mai incult, tot mai nefericit, tot mai însingurat şi tot mai alienat. De ce nu îndreptăm asta? Sîntem normali la cap?

Nu.
Un optimist ar putea zîmbi cu umor negru: ba, se poate şi mai rău!  Şi, tare mă tem că ar avea dreptate în cazul în care nu ne oprim din datul ăsta de-a berbeleacul pe derdeluş în jos. Sper, totuşi, că încă nu sîntem toţi duşi cu pluta şi putem rezista unei introspecţii. Sîntem normali la cap?

Am putea fi.
Fiindcă tocmai Entropia noastră cea de toate zilele ne obligă să ne salvăm prin înţelepciune – inteligenţă – muncă – efort comun şi Credinţă.
Stela-Maria Ivaneş