Emoții pentru AUR Cluj. Listele de candidați la parlamentare, contestate în instanță

Cinci persoane fizice și două partide au contestat decizia Biroului Electoral Județean Cluj privind admiterea candidaturilor propuse de Alianța pentru Unirea Românilor.

Listele cu candidați au fost depuse joi, 17 octombrie. Alianța pentru Unirea Românilor l-a desemnat pe primul loc la Senat pe coordonatorul organizației Cluj, inginerul Cristian Șipoș iar la Camera Deputaților pe jurista Ioana Ramona Bruynseels și pe actualul deputat Alin Coleșa.

Numai că patru persoane fizice au cerut în instanță la Tribunalul Cluj să respingă listele cu candidați. Cei care au depus contestație sunt Jurgiu Ionel, Pop Nicola Alin, Smaranda Lup și Pocse Nicoleta Lucia. De asemenea, au apelat la justiție pentru a anula decizia BEJ Cluj cu privire la listele AUR două formațiuni politice. Este vorba de Partidul Național Liberal și REPER.

Instanța s-a pronunțat deja cu privire la toate cele șase contestații. Două dintre acestea au fost respinse ca neîntemeiate iar în cazul a patru dintre ele s-a reținut excepția nulității contestației. Cu toate acestea, emoțiile pentru AUR Cluj nu au trecut pentru că REPER Cluj a înaintat apel, urmând ca solicitarea să se judece la Curtea de Apel Cluj.

Din datele consultate de Făclia la Tribunalul Cluj, listele cu candidați AUR nu sunt singurele contestate la Cluj. Și candidaturile depuse de PNL Cluj, UDMR Cluj și de PSD Cluj au fost contestate numai că instanța a respins acțiune apreciind că procedura de înscriere a candidaților la parlamentare a fost legală.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.