ELIS ZUGRAVU – 90

Creatoarea de poezie şi pictură, în exclusivitate religioase, Dna Elis Zugravu, reprezintă un caz extrem-dramatic, graţie pauperizării, obstraculărilor şi dificultăţilor în care i-a fost împinsă viaţa de către regimurile politice. Soartă umilită şi înfrîntă, alături de neamul ei, însă niciodată învinsă! Dna Elis Zugravu a văzut lumina zilei la 13 ianuarie 1925, în satul Tuţcanii Covurluiului (azi jud. Vaslui), într-o familie cu zece copii, pe care ea, fiind mai mare, a trebuit să îi crească, alături de o mamă grav bolnavă. Din cauza ocupaţiei sovietice, în august 1944 a întrerupt Şcoala normală la Piatra Neamţ, împreună cu fratele Aristotel, pe care o va finaliza la Brăila.

În 1946, ajungînd institutoare la Oarţa de Sus (Maramureş) se va converti, în taină – şi în contrasens cu „timpurile noi” – la catolicism. În 1951 se prezintă, la Cluj, la Institutul de Arte plastice „Ion Andreescu”, pe care, peste patru ani, după cum afirmă Prof. Georgeta Cedica Robu, îngrijitoarea monumentalei ediţii de poeme creştine, sonete, elegii: „TORC FIRE DE LUMINĂ” (Ed. „Enesis”, Baia Mare, 2014), „îl va absolvi, strălucit”. Cu toate acestea, dăruirea religioasă, rîvna şi evlavia creştine, truda pentru semeni, vizitarea şi îngrijirea bolnavilor în spitale, „după măsura posibilităţilor ei”, făcuseră să trezească suspiciuni şi să fie „luată la ochi”. Eliminată din învăţămînt, este împinsă în funcţii „neideologice”: desenator proiectant, tehnician cadastral, la C.F.R. etc. Urmărită, ani la rînd, Elis Zugravu se refugiază în poezie, pictură, viaţă sacră, publicînd prin diverse reviste, care o cenzurează; şi este consacrată, în taină, Mireasă a lui Isus, participînd aproape zilnic la liturghii, iar cei ce o urmăresc o suspectează de a deveni monahiţă („mireasă cristică”); în termeni politici: sfidare socială – călugăriţă clandestină! Astfel, tot în contrasens cu destinul ei paşnic-spiritual, poetic şi plastic, pe care şi-l dorea, este ridicată de pe stradă, arestată şi întemniţată politic, în martie 1962!…

Caiete întregi, cu manuscrise, desene, pînze (peisaje, naturi statice, portrete de bătrîni şi copii) îi sînt confiscate la percheziţii, fără a-i mai fi returnate vreodată. Unele poeme, glose, elegii şi le-a rescris din memorie. Ca membru întemeietor al Cenaclului „Octavian Goga”, în 1979, a reuşit să publice, însă numai în antologii colective şi să participe la evenimente ale artiştilor plastici, numai în „expoziţii de grup”. După 1989, în cadrul societăţii civile, şi-a oferit amintirile şi documentele ei Memorialului Sighet, alături de alţi colegi de suferinţă, precum dr. Traian Neamţu sau poeta Maria Racolţea.

Monumentalul volum „TORC FIRE DE LUMINĂ”, cu o prefaţă a poetului clujean Adrian Popescu, i-a fost publicat D-nei ELIS ZUGRAVU sub egida cunoscutei edituri „ENESIS” şi cu sprijinul Fundaţiilor „Sf. Anton de Padova” şi „OROS” din Baia Mare (urmînd să-i fie imprimat şi un album dedicat creaţiei sale plastice). „Poezia şi pictura au fost rugăciunile mele – refugii sfinte – sub aspre vremuri! Însuşi Universul este VERS, născut, iar nu făcut, de Dumnezeu!”, a afirmat Elis Zugravu. Asemeni poeţilor Traian Dîrjan sau Costache Ioanid, ea a găsit înaltă mîngîiere şi mîntuire în acea poezie şi pictură – rugăciune:

„Isuse!… Isuse!…) Parcurgi prin toţi, alt Ghetsimani) Cînd singur iarăşi Te lăsăm…) Mereu vîndut la alţi duşmani,) Adesea şi noi ne lepădăm) De Tine, în loc să Te-adorăm!) Ca şi atunci, la fel şi-acum) Noi, singur Te lăsăm pe-Altar,) Prin suflet, iar Te răstignim,) Cu noi cînd mergi pe-al crucii drum,) În loc să-Ţi fim VIU SANCTUAR,) Ţin pas cît pot cu timpii cei dintîi;) Adeseori, cadenţele mă dor) Iau cerul de-aşternut, de căpătîi) Mă-nfaşă-un soare blînd fără de nor…”

Viaţa şi creaţia ELIZEI ZUGRAVU sînt pilduitoare şi memorabile, urmînd ideea creştină că sufletele rănite, maltratate şi martirizate nu pot fi învinse!… Ele sînt vii şi au ajuns, iată, pînă la noi, din miraculoasa Românie Reîntregită!…
Constantin ZĂRNESCU