Eliminată pentru a treia oară în semifinale

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA 500 de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari, după ce a fost învinsă, sâmbătă seară, de belarusa Arina Sabalenka, cu 6-3, 6-2. Halep (29 ani), numărul trei mondial, s-a înclinat după doar 66 de minute în faţa belarusei. A fost a treia semifinală a Simonei la Stuttgart după cele din 2015 şi 2017. Sabalenka (22 ani), numărul 7 mondial, a fost o combinaţie letală de forţă şi viteză, căreia Simona Halep nu a reuşit să îi facă faţă. Românca nu a mai avut nici evoluţiile bune de până acum la serviciu, astfel că a fost depăşită de o adversară agresivă în toate momentele jocului. După două ghemuri de serviciu, Sabalenka s-a desprins la 4-1, în urma unui break, iar diferenţa a fost suficientă pentru a se impune în primul set cu 6-3. La 3-1, Halep a ratat trei mingi consecutive de break, singurele pe care le-a avut în acest meci. În actul secund, Sabalenka a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, apoi a reuşit un nou break, încheind cu un ghem alb (6-2). Sabalenka a încheiat cu 4 aşi şi o dublă greşeală, Halep având 3 aşi şi 5 duble greşeli. Procentajele la serviciu au fost net în favoarea belarusei, 73%-56% la primul, 81%-45%. Evident, Sabalenka a fost net mai bună la winners, 28-12, având şi mai multe erori neforţate, 21-17. Halep continuă să conducă în meciurile directe cu Sabalenka, scor 3-2. Belarusa s-a impus în 2020, în sferturi la Adelaide, cu 6-4, 6-2, iar Halep a câştigat în 2018, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, în semifinale la Cincinnati în acelaşi an, cu 6-3, 6-4, şi anul trecut în sferturi la Dubai, cu 3-6, 6-2, 6-2. Halep va primi pentru participare un cec de 26.130 de euro şi 185 de puncte WTA.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut