Elevii – “Miniştri pentru o zi”

Consiliul Naţional al Elevilor organizează în această perioadă o a doua ediţie a proiectului naţional “Ministru pentru o zi”. Antrenînd nouă ministere ca parteneri, proiectul are ca scop „o mai bună conştientizare a atribuţiunilor şi responsabilităţilor pe care un lider implicat la nivel naţional le are, cît şi diminuarea barierelor ce pot apărea între elevi şi mediul decizional”.

Elevii interesaţi sînt invitaţi să-şi depună candidatura pe platforma Waterfall Edu (www.Wedu.ro) pînă la Consiliul-Elevilordata de 30 august, urmînd ca în perioada următoare o comisie mixtă să evalueze proiectele candidaţilor. În a doua decadă a lunii septembrie, cei nouă „miniştri pentru o zi” îi vor dubla pe actualii guvernanţi, reuşind astfel să îşi contureze o nouă perspectivă asupra sistemului politico-administrativ din România.

Ministerele care s-au alăturat celei de a doua ediţii a proiectului „Ministru pentru o zi” sînt Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Ministerul pentru Dialog Social şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Prin implementarea acestui proiect, Consiliul Elevilor doreşte să realizeze o consolidare a poziţiei sale de for consultativ în cadrul învăţămîntului din România, arătîndu-şi totodată suportul pentru forurile decizionale la nivel naţional” . se precizează într-un comunicat al CNE remis presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.