Elevii gherleni –vizită în Italia

Nu a trecut mult de la deschiderea noului an școlar și elevii unităților de învățământ din municipiul Gherla au și început vizitele documentare peste hotare. Printre cei care deja s-au deplasat în străinătate s-au aflat membrii echipei de robotică ABSO TECH din cadrul Liceului Teoretic ”Petru Maior”, care acum câțiva ani au fost și în SUA.

Periplul talentaților tineri gherleni în Sicilia a debutat prin locuri pline de culoare și de farmec local. Așadar într-o lume plină de conflicte din ce în ce mai violente și care afectează tot mai mulți oameni, marșul pentru pace la care au participat oaspeții români alături de întreaga comunitate din Marineo este o dovadă că empatia, compasiunea și solidaritatea încă mai fac front comun și că nu putem rămâne indiferenți, oricât de departe sau de aproape am fi de zonele de conflict. Sicilia fiind recunoscută pentru arhitectura și istoria ei fascinantă, este firesc să profite de adevăratele comori păstrate în muzeele sale. Printre obiectivele vizitate s-au aflat Muzeul Etnoantropologico și a colecției sale de artfacte dar și al unui inedit muzeu de marionete – Museo dell’Opera dei Pupi, unde elevii gherleni au asistat și la un interesant spectacol de teatru de păpuși. Castello Beccadelli din Marineo a oferit cadrul unei întâlniri instituționale cu domnul primar al comunei Marineo, cu membri ai Comitetului de Înfrățire Marineo-Gherla și cu profesori și elevi de la I.I.S.S. Don Colletto, toți cei prezenți arătând importanța parteneriatului cu liceul in Gherla, în special pentru cei tineri care, au, astfel, oportunitatea deschiderii spre alte orizonturi culturale și educaționale. Cuvintele de ordine ale zilei : empatie, pace, istorie, prietenie. De fapt asta a și fost scopul deplasării în Italia, unde tinerii români au stabilit noi relații de colaborare și prietenie.

Această vizită în orașul Marineo a fost realizată prin intermediul domnului Giani Calderone, un italian stabilit la Gherla și care a inițiat mai multe relații culturale și turistice între cele două țări.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.