Elevii gherleni sunt şi buni matematicieni

În ultima perioadă tot mai des am scris despre performanţele elevilor gherleni la diferite discipline umaniste. Dar, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din localitate se remarcă şi la matematică.

De curând, în municipiul Sibiu avut loc, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, cea de a XIX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Concursul a fost organizat, conform tradiției, de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA, în colaborare cu Departamentul de Matematică și Informatică al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

La ediția din acest an au participat 172 de elevi din clasele VII-XII, reprezentând 25 de unități de învățământ din opt județe ale ţării: Alba, Brașov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu. Municipiul Gherla a fost reprezentat la concursul de pe malul Cibinului de  doi tineri talentaţi. Eleva Rus Vasti, din clasa a VIII-a B de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, îndrumată de prof. Sonia Rus, spre bucuria şi satisfacţia colegilor de şcoală a obținut premiul I. Anterior, aceeași elevă a obținut o mențiune la faza județeană a olimpiadei de matematică, de la Cluj-Napoca.

La același concurs de matematică, de la Sibiu, elevul Septimiu Moldovan, din clasa a XI-a, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla, a obținut premiul al II-lea. Elevul este pregătit de profesorul Raul Domșa. La fel, un frumos succes al şcolii de matematică din Gherla.

Concursul de matematică „Gheorghe Lazăr” de la Sibiu promovează și susține învățarea matematicii și este înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene. La nivel liceal, concursul este organizat an de an pe două secțiuni: matematică-informatică și științe ale naturii.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.