Elevii cer reducerea numărului de discipline

Necesitatea elaborării unor planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar care să fie centrate pe nevoile specifice ale fiecărui elev în parte, astfel încât să asigure atractivitatea orelor, până la limitarea numărului de ore de curs pe săptămână, a fost una dintre temele abordate în cadrul unei întâlniri dintre ministrul Educaţiei, Valentin Popa, cu o delegaţie a Consiliului Naţional al Elevilor.

În cadrul întâlnirii au fost discutate liniile de politică educaţională ale MEN, dar şi nevoia construirii planurilor-cadru pornind de la competenţele-cheie, a schimbării ponderii între materiile opţionale şi cele aflate în trunchiul comun, precum şi lărgirea ofertei de discipline opţionale şi asigurarea posibilităţii reale pentru elevi de a alege disciplinele opţionale.

„Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au subliniat că este necesar să se treacă la o abordare transdisciplinară, astfel încât informaţia primită de elev să fie cât mai cuprinzătoare, completă şi să răspundă nevoilor acestuia de a înţelege cât mai bine mediul înconjurător, lumea şi societatea în care trăieşte. În opinia acestora, numărul de discipline ar trebui redus, iar accentul s-ar pune pe conţinuturi diversificate şi interconectate”, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.