Elevii cer lămuriri ministrului Educației

Consiliul Național al Elevilor „salută” decizia miniștrilor Educației și Sănătății de a le permite celor din clasele terminale, aflați în scenariul roșu, să opteze pentru cursurile în format  fizic sau în format online, dar apreciază că sunt necesare clarificări privind procedurile adiacente acestei decizii.

În acest sens, Consiliul Național al Elevilor solicită transmiterea, în teritoriu,  pe cale oficială, de către Ministerul Educației, a posibilității părinților/ elevilor majori de a  opta pentru forma în care doresc să meargă la școală, atunci când unitatea de învățământ  este încadrată în scenariul roșu. Totodată, consideră că modul în care va fi făcută rotația în sistemul hibrid, în cazul în care numărul elevilor care doresc prezență fizică depășește jumătate din efectivul clasei, ar trebui explicitat cât de curând, pentru a nu exista lacune  în deciziile de la nivelul unităților de învățământ.

În același timp – declară Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor -, „este necesar ca Ministerul Educației să înceapă consultările alături de partenerii de dialog social, pentru a identifica cele mai bune metode prin care elevii din clasele terminale pot recupera decalajele pe  care le-au acumulat în ultimele luni, fără a-și pune sănătatea în pericol”. „Putem vorbi inclusiv despre realizarea unui orar modular, care să presupună prezența fizică la școală a elevilor din clasele terminale doar pentru materiile de examen. Cert este că noi toți ne aflăm într-o cursă contratimp, al cărei capăt se afla în mai puțin de 4 luni, la examenele  naționale”, spune Rareș Voicu.

În cursul zilei de sâmbătă, ministrul Educației și ministrul Sănătății au emis un ordin  comun ce modifică Ordinul nr. 3235/93/2021, care reglementa modul de funcționare a  unităților de învățământ în actualul context epidemiologic, în sensul în care elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/ a XIII-a să poată veni la școală în format fizic, indiferent de  scenariul de funcționare în care este încadrată localitatea.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut