Edilii gherleni doresc sistem de supraveghere video, în oraş

Luând exemplul marilor oraşe, gospodarii municipiului Gherla au inclus printre proiectele edilitare pe acest an şi elaborare SF Sistem de Supraveghere Video pe raza oraşului.

Este vorba de o investiţie despre care se discută de câţiva ani, dar care încă nu s-a transpus în practică, cu toate că este mare nevoie de ea. An de an creşte numărul furturilor, în localitate, la fel şi accidentele de maşină. Numai în ultima săptămână a lunii ianuarie, la Gherla au avut loc 3 (!) incendii, ceea ce nu s-a întâmplat nciodată în ultimii ani. Eventual, anual am semnalat atâtea nenorociri, dar nu într-o săptămână! Chiar dacă poliţiştii şi gardienii publici îşi fac datoria, se simte nevoia instalării unui sistem de supraveghere video în locurile aglomerate ale oraşului. Asta doresc să facă, printre altele, în anul 2017 edilii municipiului Gherla, hotărâţi să stopeze furturile şi tâlhăriile, infracţiuni ce s-au răspândit peste tot în ţară în ultima perioadă.

Tot în cursul lunilor viitoare, Primăria şi-a propus înlocuirea iluminatului public existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienţă mai multă, durată mare de viaţă şi asigurarea confortului corespunzător. De asemenea, se va extinde iluminatul public şi în cele trei sate componente ale municipiului, Hăşdate, Silivaş şi Băiţa. Este nevoie ca şi pe uliţele de la marginea localităţilor rurale să fie montate becuri LED, aşa cum am văzut recent pe raza comunei Iclod.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.