Edilii gherleni continuă modernizarea locurilor de parcare

Municipiul Gherla încă se află în rândul oraşelor din judeţul Cluj, unde nu sunt (deocamdată) probleme cu privire la parcarea maşinilor.

Cu toate că numărul autoturismelor a crescut simţitor în ultimii zece ani, în prezent,  în diferite zone ale oraşului se poate parca în condiţii civilizate. Chiar şi în faţa Spitalului Municipal, unde zilele trecute a fost asfaltată parcarea. Nu este mare, dar angajaţii de la SC  ADP SA din localitate au reuşit în doar câteva ore să toarne un strat asfaltic. Astfel, cei care vin la unitatea spitalicească de pe strada Horea au unde parca maşinile în condiţii civilizate şi nu pe… pietriş, aşa cum a fost până acuma. Prin grija Primăriei, în sfârşit, s-a rezolvat şi această problemă edilitară.

În ultima perioadă, tot aşa, s-a modernizat şi locul de parcare din vecinătatea Judecătoriei Gherla. În viitor vor urma şi alte zone, printre care amintim şi spaţiile dintre blocurile din cartierele de locuinţe „MR1” şi „Între ape” (cartierul nou, cum  spun gherlenii).

În ultimii ani şi conducerile societăţilor comerciale de pe raza municipiului Gherla s-au străduit să ofere angajaţilor condiţii bune de staţionare. Aici amintim, înainte de  toate,  SC „Sortilemn” SA (fostul CPL) şi firma de transport „Misi 99”, ultima amenajând o parcare de mare capacitate pe strada Dejului, chiar la ieşirea din oraş spre municipiul Dej. Neapărat trebuie să scoatem în evidenţă iniţiativa cunoscutei firme „Bus Trans”, care efectiv a reînnoit Piaţa Autogării prin lucrările efectuate acolo, modernizând  peroanele de pornire-sosire a microbuzelor şi autobuzelor, aşa cum am văzut în marile oraşe.

Deci, sunt multe noutăţi  (pozitive, desigur) în acest domeniu şi la Gherla.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.