Ecouri la Festivalul MOZART. Un „flaut fermecat” în concertul de deschidere

Seară de decembrie 2011, seară Mozart. Cu Uvertura la comedia muzicală „Der Schauspieldirektor” KV 486, Festivalul MOZART a păşit cu dreptul în seria de evenimente pe care cea de a XXI-a ediţie le oferă, timp de o săptămînă, melomanilor clujeni şi, am putea spune, de pretutindeni (avînd în vedere participarea diversă). În această diversitate s-a înscris, desigur, şi foarte tînărul flautist japonez Seiya Ueno, cîştigător al Premiului I şi al Premiului Societăţii Române Mozart la Concursul Internaţional „Gh. Dima”, desfăşurat la Cluj-Napoca în februarie 2011. Concert în formă tradiţională tripartită, trădînd puritatea reveriei mozartiene, Concertul pentru flaut în Re major KV 314 a avut în simpaticul Seiya Ueno interpretul-revelaţie, interpretul tehnic şi sensibil, virtuoz şi rafinat în acelaşi timp. De la expresia energică a primei idei muzicale (din forma de sonată a primei părţi – Allegro aperto) pînă la tonul zburdalnic al temei refren din Rondo-ul final, coloritul timbral impecabil al flautului său fermecat a purtat asistenţa pe toată întinderea acestei lucrări cuceritoare. Tînărul artist a ştiut să se joace cu cadenţele şi părţile lente de un melodism pregnant, reliefat în permanenţă de sonorităţile strălucitoare ale unui instrument de rară calitate. Între cele două mişcări extreme, partea lentă – Adagio ma non troppo – a impresionat cu poezia ei, acest veritabil „lied pentru flaut”, încadrat de pregătirea şi încheierea orchestrală, augmentînd multiplele valenţe concertante ale lucrării. Admirabila coordonare a solistului cu orchestra, sub bagheta dirijorului Ladislau Horvath (Italia), alături de multitudinea de nuanţe, culori şi stări create au condus, inevitabil, spre un bis. Şi nu putea fi alegere mai inspirată decît diafana, fabuloasa piesă „Syrinx” de Debussy. Cît farmec, cîtă poezie !

Au mai fost interpretate, în acelaşi concert: Simfonia nr. 23 în Re major KV 181, în care pot fi întrezărite unele tendinţe ale uverturii italiene, ca şi unele trăsături specifice genurilor de „divertimento”, precum şi Simfonia nr. 31 în Re major KV 297, lucrare în care trăsături ale concepţiei de creaţie şi interpretare mannheimeze se îmbină cu spiritul francez – ambele lucrări luminoase, cu echilibre perfecte între compartimente, cărora experimentatul dirijor Ladislau Horvath le-a conferit graţie şi strălucire de briliant.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Foto: Alina Moldovan