Ecouri ale vizitei Sfântului Părinte Francisc la Blaj

A fost oferit recent publicului cititor un volum-ecou al vizitei Sfântului Părinte Francisc la Blaj (2 iunie 2019). Cartea „Și noi am fost la Blaj…”, coordonată de publicistul Gelu Hossu, apariție a Editurii Galaxia Gutenberg, a fost lansată în 26 februarie 2020, în cadrul evenimentului organizat sub egida Asociației „Cardinal Iuliu Hossu”, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (BCU). Volumul reunește mărturii literare ale unor personalități ale vieții publice, cu impresii desprinse din universul de trăiri ale celor peste o sută de mii de pelerini pe „pământul sfânt al Blajului” (N. Iorga), participanți la Sfânta Liturghie cu Papa Francisc și la beatificarea episcopilor Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

În cadrul lansării de carte de la BCU, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a salutat editarea volumului, considerând evocatoare, în raport cu momentul istoric din 2 iunie 2019, expresia latină: Et in Arcadia ego! (tr.: Și eu am fost în Arcadia!). Preasfinția Sa a afirmat: „Peste ani și ani, poate vom rosti și noi cu mândrie fraza latinească despre Arcadia grecească, amintindu-ne de colțul de rai în care am trăit clipe de neuitat, pe Câmpul Libertății, la umbra Catedralei Episcopului Inochentie Micu: Et in Blasius ego! – am putea parafraza astăzi, pentru noi, această expresie. Și eu am fost la Blaj! – vom putea rosti cu nostalgie, dar și cu sfântă mândrie!”.

Coordonatorul volumului, Gelu Hossu, la momentul introductiv, a mărturisit că a realizat lucrarea ca pe „o tentativă de împiedicare a uitării”.

Autorii prezenți au rostit apoi câte un scurt cuvânt, la invitația moderatorului, Pr. Silviu Hodiș, editor al cărții. Prof. dr. Ruxandra Cesereanu (poetă, prozatoare, eseistă) – fiica scriitorului Domețian Teodoziu Cesereanu și nepoata preotului greco-catolic mărturisitor Vasile Cesereanu (1899-1984) –, a descris pelerinjul la Blaj ca pe o „călătorie inițiatică”. S-a oprit la „un moment cheie, foarte emoționant”: „Atunci când s-a încheiat toată ceremonia și când tatăl meu a spus câteva cuvinte foarte simple, a spus atât: «de acum, s-a împlinit!» – și era luminos, senin; mi-a fost foarte limpede că aceasta era propoziția potrivită: de acum s-a împlinit, de acum s-a făcut dreptate, de acum martiriul episcopilor noștri a fost recunoscut și este o mângâiere și un răsfăț pentru noi, cei care am putut asista la acest moment”.

Prof. dr. George Cipăianu (istoric), a mărturisit despre călătoria la Blaj: „Mă așteptam să asist la o întâlnire extraordinară între amintirea jertfei înălțătoare a celor șapte eroi ai credinței greco-catolice, prelați români, cu prezența luminoasă a Sfântului Părinte care i-a îmbrăcat în haina sfințeniei în acest pământ al suferințelor și al gloriei neamului românesc de la Blaj. (…) Rezistența lor vizibilă și neîntreruptă până la sfârșitul vieții a sfidat pur și simplu teroarea comunistă. Puține asemenea cazuri avem în istoria noastră contemporană! Îi numesc «eroi ai neamului» pentru că, prin rezistența lor, ei s-au împotrivit acelora care voiau să ne smulgă rădăcinile occidentale redobândite prin Biserica Greco-Catolică și să ne anuleze opțiunea europeană. Sfântul Părinte a consfințit convingerile multora dintre noi și ne-a confirmat în tăria cu care ne manifestăm respectul față de amintirea acestor prelați. Beatificarea a fost pentru fiecare dintre noi o ridicare a sufletului, pentru că, de fapt, beatificându-i pe acești extraordinari prelați, episcopi, Sfântul Părinte ne-a ridicat și pe noi deasupra condiției noastre, de multe ori… umile. Iată de ce m-am dus la Blaj!”.

Un capitol al volumului poartă semnătura ing. Iuliu Hossu, membru al familiei Fericitului Iuliu Hossu. Fiind invitat să ia cuvântul, ing. Iuliu și-a reamintit cum, împreună cu părinții, obișnuiau să-l viziteze pe Cardinalul Iuliu Hossu în domiciliul obligatoriu de la Curtea de Argeș, apoi la Căldărușani. A enumerat idealuri ale vieții marelui Arhiereu, cu accent pe activitatea sa națională, pe dragostea pe care o purta credincioșilor săi. A subliniat faptul că Episcopul Iuliu Hossu „s-a luptat pentru toți românii și nu doar pentru greco-catolicii săi din Transilvania”.

Au mai cuvântat: Ion Cosmovici (psiholog, teolog), Ion-Andrei Gherasim (jurist, om politic, publicist), Gelu Hossu (inginer, publicist, eseist, stră-strănepot al Fericitului Iuliu Hossu și președintele Asociației „Cardinal Iuliu Hossu”), Radu Mârza (istoric), Adrian Popescu (poet, prozator și eseist), Eugenia Sarvari (teatrolog, filolog). S-a dat citire și mesajelor transmise de Giuseppe Munarini (istoric italian, traducător) și Mihai Pătrașcu (pilot, scriitor). Cu toții au rostit, fiecare în timbru propriu, dar cu bucurie și „cu sfântă mândrie”: „Și eu am fost la Blaj!”.

S.V.

Articole din aceeasi categorie