Echipamente medicale ultraperformante în dotarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat, ca urmare a finalizării procedurii de achiziție publică, contractele de furnizare pentru două noi echipamente medicale de ultimă generație – un ecograf digital Doppler color și un aparat de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO – care vor intra în dotarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.

„Dotarea spitalului cu ecograful digital Doppler color, de care vor beneficia circa 2.000 de pacienți anual, este necesară pentru investigarea afecțiunilor cardiace, întrucât, de cele mai multe ori, persoanele cu afecțiuni pulmonare prezintă comorbidități cardiace severe. De asemenea, utilitatea acestuia este cu atât mai mare cu cât, în prezent, serviciul este externalizat, iar efectuarea investigațiilor și transportul pacienților presupun costuri ridicate. Nu în ultimul rând, urmare a dotării spitalului cu acest nou ecograf, vor putea fi efectuate puncții biopsie transbronșică utilizate pentru diagnosticarea cancerului bronhopulmonar care este nedepistabil prin bronhoscopie. În prezent, și acest serviciu este externalizat, cu costuri sporite, economiile rezultate în urma dării în folosință a acestui nou aparat urmând a fi semnificative” – informează Consiliul Județean Cluj, printr-un comunicat remis, joi, presei.

Același document menționează că aparatul de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO va intra în dotarea Laboratorului de Explorări Funcționale Respiratorii al spitalului. „Echipamentul este extrem de util, deoarece permite o explorare funcțională performantă, neinvazivă, pentru majoritatea bolilor pulmonare nou introduse în programele naționale de sănătate, diagnostic și monitorizare pentru fibrozele pulmonare, bolile interstițiale pulmonare, bronhopneumopatia obstructivă cronică – BPOC, astmul bronșic – AB, edemul pulmonar etc” – se precizează în comunicat.

Valoarea celor două echipamente este de circa 292.000 lei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.