Ecaterina Teodoroiu – pe viitoarea bancnotă de 20 lei

În cursul anului viitor, Banca Națională a României va lansa în circulație bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu.

Banca Națională a României (BNR) a decis, în 30 iulie, lansarea în circulație, în 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei, valoare ce a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se găsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire. BNR a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data lansării în circulație.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.