E oficial: Meciul lui U Cluj de la Craiova se va disputa fără spectatori!

Cu o zi înainte de disputarea meciului dintre FC U Craiova și U Cluj, din cadrul etapei a 24-a din SuperLigă, Jandarmeria Craiova și-a dat acordul pentru disputarea acestuia cu tribunele goale. După anunțul făcut la începutul săptămânii, și invocând riscurile care ar putea apărarea în cazul disputării partidei cu spectatori, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a cerut și acceptul Jandarmeriei, potrivit solicitării venite de la FRF.

”Meciul de fotbal se va disputa fără spectatori, însă jandarmii vor fi prezenți pentru a preveni orice încălcare de la normele legale.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive. În cazul în care sunt suporteri care doresc să își susțină echipa în anumite locații din spațiul public, le recomandăm să se manifeste în mod civilizat, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice și să se delimiteze de orice formă de violență verbală sau fizică”, a fost anunțul făcut joi de gruparea de jandarmi din Craiova.

Adrian Mititelu a anunțat, inițial, că echipa sa își va disputa meciurile de pe teren propriu fără spectatori, pe o perioadă nedeterminată.

„Vom juca o perioadă fără spectatori. Nu mai sunt capabil să pot organiza un meci de fotbal. Mai ales că am informații că ultrașii vor să vină, să facă, să distrugă… Decizia e luată. Nu mai suntem capabili să organizăm un meci de fotbal în Craiova, dar nu mutăm echipa din oraș”, spunea Mititelu la începutul săptămânii.

FCU Craiova – U Cluj se va juca vineri, 3 februarie, cu începere de la ora 20:00.

Sandu Mureșan

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut