E mai mult decât nesimţire

O problemă mai veche: doresc să semnalez una mai veche, pe care am adus-o în atenţia autorităţilor (in)competente cu puţin timp în urmă, dar care persistă. Şi nu doar spre nemulţumirea mea. Din nou, trotuarul de pe strada „Clinicilor” a fost monopolizat de maşini. Şi sesizaţi că folosesc pluralul. Or, nu mă refer la două-trei autoturisme. În imagine se vede limpede că maşinile sunt aproape lipite de zidurile caselor, iar pietonul este obligat să se aventureze pe carosabil, riscându-şi viaţa. N-aţi vrea să ştiţi cum arată strada „Clinicilor” în caz de vreme ploioasă şi cam ce riscă pietonii. Şi tot nu s-au luat măsuri în privinţa trecerii de pietoni aflată înaintea Facultăţii de Stomatologie, unde traversarea presupune mult sânge rece, întrucât maşinile circulă cu o viteză mult peste cea regulamentară.

    Vreau să plătesc cinstit şi sunt… refuzat
Mă aventurez o dată pe lună cu maşina prin centrul supra-aglomerat al Clujului mizer, profitând că e vacanţă pentru elevi şi, deci, oraşul respiră şi, ca un cetăţean civilizat, nu intenţionez să fiu român în totalitate şi să-mi parchez proprietatea personală pe patru roţi fără să plătesc. Nu domnule, plătesc cinstit. Dar tonomatul cu tichetul aferent îmi refuză monedele, de 10 şi 50 de bani, că numai de astea înghite. Înainte, fac turul magazinelor şi caut să schimb bancnotele, sperând că până la întoarcere nu mă pricopsesc cu un „premiu” de la Poliţia Locală, că explicaţiile nu ţin. Am reuşit să convertesc o hârtie de 5 lei în monede de… 10 bani! Un simplu calcul matematic arată că mi-am ticsit buzunarele de la pantaloni cu nu mai puţin de 50 de monede, echivalentul unui tichet ce îmi asigură parcarea pentru câteva zeci de minute. Am luat în rând tonomatele de pe strada „Mihail Kogălniceanu”, respectiv cel de pe „Herman Oberth”. Toate, fără excepţie, mi-au făcut aceeaşi figură. După ce le îndopam cu vreo 30 de monede, mă trezeam că mi le dă înapoi ca o raţă suprasaturată.
În zadar am repetat procedura, că rezultatul a fost acelaşi. Drept pentru care am lăsat calupul de monede la vedere, pe bordul maşinii, însoţit de un „tichet de parcare”… confecţionat ad-hoc, cu ajutorul unei coli A4, a unui pix şi a unei fraze ironice. E adevărat, am avut la dipoziţie şi varianta rezervării locului de parcare prin SMS, dar am optat pentru cea aşa-zis clasică. Care există ca să fie folosită. Nu înţeleg, totuşi, de ce nu se optează pentru folosirea bancnotelor, măcar a celor de 1 leu? Sunt mult mai la îndemână decât monedele şi în acest caz mai practice. Pentru implementarea procedurii nu e nevoie să apelăm la mecanică cuantică.

    Ce facem cu rahaţii de câine?
Excrementele patrupedelor te întâmpină la tot pasul şi nu doar în cartiere, ci şi în centru. De toate culorile, mai vechi sau mai proaspeţi, rahaţii se înscriu în peisajul şi aşa dezolant al unui oraş în care pereţii clădirilor sunt mâzgăliţi precum în gheto-urile americane, cu mesaje obscene, imposibil de reprodus, alţii se prăbuşesc, mucurile de ţigară pot fi adunate de pe jos precum castanele odinioară, deşi nu ducem lipsă de pubele, însă de bun simţ da, iar pistele pentru biciclişti şi trotuarele au devenit parcări pentru maşini. Avantajul iernii şi implicit al zăpezii este că maschează „capcanele” urât mirositoare, însă odată cu topirea covorului alb, rahaţii apar ca ghioceii, unul peste altul, încolăciţi precum covrigii sau împrăştiaţi pur şi simplu, depinde de hrana şi dispoziţia  patrupedului. A nu se înţelege că am ceva cu bietul animal, ci cu stăpânul lui, pe care l-aş întreba dacă l-ar deranja ca blănosul să se cufurească în casă? Sunt tare curios să văd reacţia unui posesor al unui animal de companie, în speţă câine, care calcă într-un rahat şi, involuntar, îl duce în casă. Unde mai pui că în casa respectivă trăiesc şi copii. Vă mărturisesc că nu-mi face plăcere să-mi spăl încălţămintea de rahat. Prin urmare, dragi posesori de câini, înzestraţi-vă cu pungi atunci când scoateţi animalul la „closet” şi asumaţi-vă calitatea ca atare. Nu e plăcut să palpezi un rahat proaspăt defecat, dar fiţi bărbaţi şi bărbate, că nu muşcă, ci pute numai!
    Text şi foto Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.