HealthFEST 2022 – conferință medicală cu abordare integrativă și holistică, organizată la Cluj-Napoca

HealthFEST 2022 – prima și singura conferință medicală din România, cu abordare integrativă, are loc, în perioada 15-18 septembrie, la Cluj-Napoca. Programul include atât conferințe – pentru specialiști, dar și pentru publicul larg -, cât și ateliere, competiții sportive, activități de relaxare și networking.

„Conceptul de sănătate a ajuns sa fie bagatelizat si paradoxul face ca sănătatea să devină importantă abia atunci când o pierdem. HealthFEST este un festival dedicat sănătății, promovând o abordarea holistică și integrativă a stării de bine. Altfel spus, la Healthfest vom pune accent pe toate cele 8 elemente care stau la baza conceptului de sănătate: fizic (sănătate fizică), emoțional, spiritual, social, intelectual, financiar, ocupațional, mediu”, spune dr. Dan Cristian Paul, organizator al HealthFEST.

Startul evenimentului va fi dat în 15 septembrie, ora 18:00, la cinematograful DACIA, de conferința „13 pentru sănătate”. Din 16 septembrie, clădirea Casinoului din Parcul Central si spațiul verde din jurul acesteia se va transforma într-o „hartă a stării de bine”, după cum precizează organizatorii.

Activitățile se vor desfășura pe mai multe zone, astfel:

· În spațiul verde din spatele clădirii CASINO vor exista: o zonă dedicată medicinei alternative, în care partenerii HealthFEST de la DuoLife vor prezintă „o altă perspectivă asupra medicinei alternative și a suplimentelor alimentare”; o zonă pentru activități – sesiuni de mindfulness, yoga, concert de boluri tibetane, antrenamente, lecții de prim ajutor, tai chi, conferințe în aer liber, sfaturi nutriționale etc; o zonă de foodicine – Nutriento, care va prezenta „o altă abordare a fenomenului de streetfood” și unde participanții la HealthFest vor avea ocazia să vadă „modul corect de gatire, la demonstrațiile făcute de cei de la Beanstalk.

· Pe platoul din fața Casinoului, în fiecare seară, începând cu ora 18:00, vor avea loc activități interactive: vineri, 16 septembrie – BAILArte Dance School vor prezenta un moment artistic și un atelier de dans, urmate de o petrecere latino în aer liber; sâmbătă 17 septembrie – Gymotion va pune la cale „cea mai nebuna sesiune de Zumba” și o petrecere în echipament sport; duminică, 18 septembrie, ora 17:00 – spectacol pentru copii oferit de Mister Nicu iar de la ora 18:00, Banto Dos Santos „aduce energie” pe platoul din fața clădirii CASINO;

• În interiorul clădirii Casinoului va fi amenajată o zonă pentru workshop-uri, unde doritorii pot participa gratuit.

Din programul conferinței „13 pentru SĂNĂTATE” (15 septembrie): Mihai Craiu – „Toamna se numără bobocii… și cazurile de boli respiratorii – de la recomandările ghidurilor de practică la realitatea medicală în România mileniului III; Georgeta Inceu – „Diabetul și complicațiile sale: pot fi prevenite?”; Denisa Florea – „Femeia: care e calea de urmat pentru o viață sănătoasă?”; Zaki Milhem – „Dispoziția și somnul digital”;  Ancuța Coman-Boldișteanu – „Prin disconfort spre sănătate emoțională” ș.a.

În programul conferinței „Abordarea holistică în medicină” (17 septembrie): Mihaela Sărăcuț, judecător la Curtea de Apel Cluj – „Patrimoniul de afectațiune și răspunderea pentru obligațiile profesionale”; Camelia Iusco, avocat – „Malpraxis medical: oportunități și particularități”; dr. Carmen Pletea – Îmbătrânirea sănătoasă; dr. Gabriela Dogaru – „Balneologia – Potențial și beneficii pentru sănătatea umană”; dr. Josan Lucian – „Psihosomatica în medicina dentară”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut