După 60 de ani, în miez de vară… CARTE CU COLEGI

 O carte pentru aduceri-aminte şi pentru neuitare, o carte pentru cei de azi şi pentru urmaşi; „un comentariu liric subiectiv la un tablou de absolvire” (cu nume şi fotografii), cu date personale, aprecieri şi mărturii documentare privind absolvenţii (şi profesorii) Şcolii Pedagogice din Reghin, „formînd prima promoţie integrală” (1848-1952); „însoţită de cîţiva profesori şi elevi-colegi din alte serii, inclusiv de la Liceul „Petru Maior”, anterioare şi ulterioare, plus reflecţii aforistice despre ŞCOALĂ-PROFESOR-ELEV. 1952-2012’’.

După 60 de ani, în miez de vară, absolvenţii promoţiei 1952 a Şcolii Pedagogice din Reghin au primit din partea colegului lor, istoricul şi universitarul clujean Alexandru MATEI, o istorie scrisă şi trăită, o carte document – album cu amintiri, testament pentru urmaşi şi pentru cercetătorii interesaţi de evoluţia unei instituţii de învăţămînt şi a celor care i-au întreţinut vie flacăra cunoaşterii, fie ei profesori, institutori sau elevi, oameni cu şcoală şi dedicaţi şcolii. Fiecărui coleg sau profesor, autorul îi dedică pagini mai mult sau mai puţin consistente, în funcţie de informaţiile avute la dispoziţie, date bio-bibliografice, dar şi o caracterizare în versuri, „croită” pe profilul celui prezentat. Truda cîtorva ani de eforturi personale, de căutări, de scrieri laborioase se vede acum ferecată între coperte de carte. „Acesta şi reprezentînd – atît metaforic, cît şi la propriu vorbind – ultimul examen la care, liber şi nesilit de nimeni, mă supun, în faţa celor ce mi-au fost, în cazul unora, timp de patru ani, şi-al altora, mai mulţi ani: Profesori şi, respectiv, Colegi. Subliniez, repetînd: şi în faţa colegilor ştiind – ca să închei şi acest cuvînt preliminar cu o reflecţie aforistică asemănătoare celorlalte – că un elev, iar ulterior, pe o altă treaptă, un student, se supune, tot timpul şi examinării colegilor; nu de punţine ori mai exigenţi, mai categorici etc. decît însuşi Profesorul de la catedră. În ceea ce mă priveşte, rămîn, pe mai departe, tot elev. Între altele şi în ideea – mai trebuie s-o spun? – de a-mi păstra intactă posibilitatea supunerii la… examenele pe care încă nu le-am dat”. Emoţionantă profesiune de credinţă!

Ce dar mai frumos decît acesta, dăltuit în cuvînt şi imortalizat în imagini, putea face colegilor şi mentorilor cărturarul clujean Alexandru Matei?

***

Cum consemnarea de faţă avea nevoie şi de cîteva fugare rînduri despre autor… iată-le scrise chiar de acesta: „Să mă prezint. Şi-acum, să mă prezint şi pe mine: colegul vostru onest, mai mult retras,) Cel ce, chiar de pe-atunci, balansam între Istorie şi Literatură, ( Mie fiindu-mi mai scumpe – decît orice altceva – orele de lectură) Şi studiu-aprofundat, ca singurul bun pe care l-am avut şi mi-a rămas) Pînă azi, cînd scriu, şi chiar mult, crezînd într-o lume virtuală, pură”.

După absolvirea Şcolii Pedagogice din Reghin, Alexandru Matei a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii „C. I. Parhon” din Bucureşti, iar la absolvire, în 1957, a fost repartizat şi numit arhivist la Serviciul Regional Cluj al Arhivelor Statului. De altfel, instituţia Arhivelor clujene avea să fie singurul său loc oficial de muncă, pe care nu-l va părăsi decît la pensionarea (medicală) din 1989. A ocupat, pe rînd, funcţiile de arhivist, arhivist principal şi director) şef (1 noiembrie 1964 – 31 decembrie 1988 !), cînd avea să fie scos din funcţie „în urma unei pîre, la cel mai înalt nivel de partid şi de stat, prin care fusese acuzat că, în dubla sa postură de director al Arhivelor clujene şi, respectiv, de prorector al Universităţii Cultural-Ştiinţifice Cluj-Napoca, desfăşoară <propagandă greco-catolică>”. În 32 de ani de activitate, istoricul, cercetătorul, arhivistul şi biobibliologul Alexandru Matei a desfăşurat activităţi didactice în învăţămîntul superior, a susţinut conferinţe de istorie generală, istorie a culturii, arhivistică, a fost membru al unor foruri academice şi de învăţămînt superior, a iniţiat şi condus primele cursuri postuniversitare pe ţară de arhivistică şi istorie, precum şi cursuri de perfecţionare în limbile şi paleografiile latină, germană şi maghiară şi paleografia gotică. Concomitent, a desfăşurat şi o intensă activitate creatoare, a scris cărţi şi cîteva sute de articole de interes istoric, articole de ştiinţă în volume şi reviste de specialitate, eseuri culturale, prefeţe etc. Versul, aforismul filosofic, însemnările jurnaliere n-au rămas nevalorificate. Şi mai scrie Alexandru Matei într-o autobiografie insolită: „…Căci crezui, îndeajuns de timpuriu, şi-n Istorie, şi-n Scris:) Trecutul îmi fu matematica mea, cu reguli precise,) Prin care am descifrat totul şi pe toate le-am circumscris;) Iar prin litere – ca punte-ntre realitate şi vise – () Mi-am făurit o altă lume, din cari se vede cine mi-s;)) Altfel spus, cel conturat din roua cîte unui anotimp – ( Prin care am trecut şi le-am trăit , în felul meu, pe deplin, ( Şi-aburul sentimentelor imediate sau în răstimp,) Condensate-n cuvintele-fluturi, înconjurîndu-mă lin)) Şi-mpunîndu-mi să le ţes, în fraze şi versuri, din timp în timp”.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro