Du-te la concurenţă!

 RADU VIDA

În comportamentul social, paradigma costuri-beneficii nu are o aşa de mare importanţă ca şi în economie. Actorul social investeşte gînduri, sentimente, acţiuni, iar beneficiile se întorc în tărîm psihologic şi comportamental. Dobîndirea unui confort psihic (prestigiu, preţuirea celorlalţi) duc la creşterea stimei de sine. Şi, credeţi-mă, nu-i puţin lucru! Există însă şi reversul medaliei. Iar disconfortul psihic este direct legat de stările noastre de frustrare. De aici pot sau nu decurge avantaje materiale. Care completează într-un fel paradigma amintită, sau, din contră, suplineşte oarecum disonanţele cognitive ale stărilor negative prin care trece fiinţa.

Bucurie sau dezamăgire aduc şi spusele guvernanţilor. Şi a reprezentanţilor unor instituţii de primă importanţă pentru buna funcţionare a Statului şi, în consecinţă, a individului. Nu mă refer doar la anunţurile şi acţiunile mobilizatoare şi nici măcar la cele care traduc ideea că nu se poate, nu se merită, nu ni se dă voie… Comunicarea eficientă este, în acest caz, motorul care aduce beneficii în paradigma legată de… costurile fiecăruia de a-şi iubi şi respecta ţara, neamul, pe alţii ş.a.m.d.

Voi vorbi acum despre proasta comunicare.

Nu la modul general şi speculativ, ci la modul concret, aplicat. Şi vom analiza cîteva „vorbe în vînt” ale viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, domnul Bogdan Olteanu.

Domeniul bancare este o mare necunoscută. Îndrăznesc să afirm că nici măcar cei care lucrează în bănci nu au o viziune globală asupra politicilor financiare, convertorul valutar, bursă, mişcarea masei monetare etc. Fiecare îşi vede de treabă, „în băncuţa lui”, pînă la linia imaginară a limitelor  incompetenţei proprii. Asta în condiţii ideale, desigur. Evident, cînd înaintăm spre vîrful piramidei, lucrurile se schimbă. Iar un director de bancă – şi cu atît mai mult unul din BNR – are responsabilităţi, dar şi viziuni tot mai globalizatoare asupra a ceea ce se întîmplă într-o economie. Aici, la acest nivel, unde aerul rarefiat nu permite supravieţuirea decît a celor bine antrenaţi, propoziţiile stîngace, exprimările ambigue şi, mai ales, aroganţa comportamentală jignesc, pe de o parte, dimensiunea afectivă a cetăţeanului şi, pe de altă parte, distrug, la nivel de mase mari de oameni, dimensiunea conativă pentru instituţiile-stîlp ale Statului. Teorii, veţi zice!

N e contrazice domnul viceguvernator Olteanu: spune domnia sa că, dacă nu ne place de băncile din România, avem posibilitatea să mergem oriunde în Uniunea Europeană. Pentru că, argumentează doct domnia sa, „serviciile circulă libere în UE”. În traducere liberă: dacă nu-ţi place de mine, du-te la altul! Să apelăm la bănci nerezidente, cînd în România există 283 de entităţi bancare, care au notificat BNR că oferă în mod direct servicii în Ţărişoară? Tare, nu?! În loc să facă ca sistemul să funcţioneze, măcar ca în altă parte (nici în Occident nu e perfect, dar este exclusă bătaia de joc a atîtor vicii… intenţionate de procedură cu banii clienţilor, cu oferirea de credite, angajarea de investiţii, comisioane etc). Prin acest: mergeţi la concurenţă! s-au anulat, dintr-o mişcare de baghetă magică neruşinată, toate celelalte intervenţii de bun simţ, care – e drept – nu erau adresate neapărat populaţiei, ci, mai degrabă factorilor decidenţi din economie şi Guvernului în speţă. E, recunosc, o ţară a inculturii comunicaţionale. O prelungire a… apucăturilor noastre capitaliste, care surprinde pe vînzătorul de păpuci că trimite clientul peste drum, doar pentru că acolo bombeul nu-i atît de ascuţit, ca la ghereta patronului care l-a angajat şi-i dă o pîine. E o concentrare de naivitate la măruntul amploaiat şi o incalificabilă atitudine din partea unui viceguv. al BNR.

Care costă!