Drumurile noastre toate…

 RADU VIDA

Echilibrul dintre priorităţi şi interese este foarte greu de ţinut. Investiţiile în infrastructura de drumuri sînt nu numai garanţia dezvoltării proporţionale, dar şi debuşeu pentru probleme sociale din diferite zone ale ţării, strategie de siguranţă naţională sau, pur şi simplu, de imagine. Există grupuri de influenţă, oameni de afaceri din domeniu care susţin cauze mai mult sau mai puţin obscure şi care pretind întîietatea în alcătuirea proiectelor, dar şi parlamentari vocali, care ţin la oamenii care i-au votat sau, pur şi simplu, mai vor un mandat; apoi mişculaţiunile de partid, presiunile externe şi, de ce nu, neamurile, prietenii, meschinăria personală…

Nu arareori s-a vorbit despre balanţa ce trebuie ţinută între adevăraţii contributori la bugetul general şi reîmpărţirea lui. Probabil că ardelenii sînt convinşi că sînt cei mai buni platnici, acuzînd, din cînd în cînd, sudiştii de acapararea unor resurse ce nu li se cuvin, sau pe cei din estul ţării că sînt campioni la evaziunea fiscală. Sînt convins că, în sinea lor, „miticii” cred că ei aduc cele mai mari venituri la buget, iar moldovenii „îşi cer drepturile”, datorită ignorării dezvoltării regiunii de mai bine de 60 de ani.

Nici unii nici alţii nu au dreptate!

Cu toate încercările de “demonstraţie ştiinţifică” a nedreptăţilor în ceea ce priveşte împărţirea bugetului centralizat (şi tot mai puţin consolidat), se uită un lucru esenţial: dincolo de toate speculaţiile, realitatea spune că nu există suficienţi bani pentru finanţarea investiţiilor sau că, în general, jaful „legalizat”, precum şi dispreţul pentru strădaniile de dezvoltare ale ţării, taie din aripile investiţiilor.

Dacă, altădată, ardelenii erau supăraţi pe repartizarea fondurilor de investiţii, acum a venit rîndul bucureştenilor. Disputa se poartă între fondurile alocate centurii Capitalei şi alte drumuri din ţară, cu exemplificare directă pe tronsoanele Bengeşti-Sebeş şi Focşani-Ojdula.

Centura Capitalei, pe care, se zice, circulă zilnic 140.000 de maşini, a rămas fără finanţare, pentru că la rectificarea bugetară s-au tăiat o grămadă de „zerouri” din suma iniţială. Rîca vine de la faptul că pe tronsonul de la Transalpina s-au suplimentat fondurile, cu toate că drumurile nu sînt atît de circulate şi, în plus, nimic nu pare a fi terminat „în creierii mulţilor”.

Nu vreau să pledez pro domo, dar lucrurile sînt nuanţate şi necesită cîteva observaţii. Drumul care traversează Munţii Parîng a devenit de la asfaltarea lui un adevărat fenomen. Cel mai frumos, cel mai… aşa şi pe dincolo! Neîndoielnic că „propaganda” pe acest subiect nu se poate cuantifica. Cert este că cele 15.000 de maşini cîte trec zilnic pe aici sînt pline de străini. Care „şlefuiesc” imaginea turistică a României. Iar drumul dintre Vrancea şi Covasna are tot conotaţii asemănătoare. Aparent, cele 140.000 de maşini de pe centura Capitalei ar trebui să primeze. Dar: Bucureştii au şi draci, şi laci, şi subteran, şi suprateran, suspendat, şi autostradă urbană pînă la cer! Transalpina acu’ se înfiripă. Capitala-i capitală, vorba aia, pe cînd autostrada Transilvania ne-ar lega odată pentru totdeauna de Vestul continentului. E nevoie, nu zic, de încă un tronson de Metrou, dar nu putem ignora faptul că, pe la Timişoara se iese spre Occident prin… cîmp deschis! Vrau să spun că nu putem înghesui totul în Bucureşti, iar „provincia” să rămînă mereu şi mereu ruda săracă. Pentru că, pînă la urmă, toţi sîntem plătitori de impozite.