Drumul Ungariei spre un “fascism” contemporan

Mediapart

Evenimentele care au loc în Ungaria arată că un fascism contemporan este pe cale de a se constitui. Instituţiile Uniunii Europene (UE), care au partea lor de răspundere în această situaţie, nu vor şi nici nu pot interveni. Miza este capacitatea unei ţări de a ieşi din criză fără a apela la cadrul fixat de FMI şi de UE, pe baza unor politici de extremă dreapta sau de stînga.

Din mai 2010, în această ţară de 10 milioane de locuitori, membră a UE din 2004, se află la putere o dreaptă extrem de reacţionară, partidul Fidesz (Uniunea Civică Ungară), al cărui lider este premierul Orbán Viktor. O nouă Constituţie a fost votată de Parlament, fără organizarea unui referendum, al cărei conţinut reflectă tendinţele fasciste ale noului regim.

Republica a fost abolită, deoarece Constituţia nu mai este a “Republicii Ungaria”, ci pur şi simplu a “Ungariei”. Adică o ţară care nu se mai defineşte prin regimul politic, ci prin caracterul transcendent. Trecutul istoric al acestei ţări este mistificat de autorităţi. Noţiunea de cetăţenie dispare. Mártonyi János, ministrul ungar de externe, afirmă: “Pentru mine, la fel ca pentru majoritatea ungurilor, Ungaria este doar Ungaria”.

Nu mai există libertatea de informare în Ungaria, de la intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2011, a unei legi care plasează mass-media sub controlul unui “Consiliu naţional al mass-media”, format din cinci membri desemnaţi pe o perioadă de nouă ani şi care aparţin partidului aflat la putere. Acest Consiliu va putea să impună mass-media să rectifice informaţiile pe care le consideră că nu sînt “echilibrate din punct de vedere politic” sau “aduc atingere demnităţii umane”. El va putea chiar să aplice amenzi. Acest Consiliu va putea, de asemenea, să participe la activitatea internă a redacţiilor, cerînd să i se prezinte articole sau emisiuni înainte de difuzare, sau obligîndu-i pe jurnalişti să-şi dezvăluie sursele.

Reforma electorală favorizează extrem de mult partidul care se află la putere. Scrutinul legislativ va avea un singur tur, se acordă drept de vot minorităţii ungare din ţările vecine, iar împărţirea circumscripţiilor este în special favorabilă partidului Fidesz. O treime din voturi este suficientă pentru a se menţine la putere.

Impozitul pe venit de 16% pentru toată lumea a fost inclus în Constituţie. Pentru schimbarea fiscalităţii, este necesar votul unei majorităţi de două treimi din Parlament.

Alte inovaţii ale noii Constituţii sînt faptul că cei fără adăpost pot fi pedepsiţi cu închisoarea şi majoritatea parlamentară va putea să-şi treacă legile fără nicio dezbatere.

În numeroase oraşe, directorii de teatre au fost înlocuiţi cu oameni apropiaţi puterii sau cu militanţi de extremă-dreapta.

Ceea ce se întîmplă acum în Ungaria arată noua faţă a fascismului contemporan. Noul fascism nu trebuie să fie identic cu cel din al doilea război mondial. Totuşi, riscul este mai mare decît în anii “30, deoarece astăzi toate experienţele de stînga au eşuat, de la “socialismul real” trecînd prin “modelul” social-democrat şi “stînga diversă” din Franţa. Terenul este deci mult mai favorabil extremei-dreapta.

Se văd clar în Ungaria semne precursoare ale fascismului contemporan. Soclul comun al tuturor formelor de fascism este acelaşi: înainte de toate, respingerea egalităţii indivizilor, a “raselor” sau etniilor şi, deci, a popoarelor şi naţiunilor, o identitate naţională imaginată şi exacerbată. Este refuzul dreptului de a avea drepturi. Înseamnă alimentarea ideii că criza este de o asemenea amploare că nimic nu poate să o rezolve, în afară de regenerarea şi purificarea naţională.

Presa se întreabă de ce instituţiile UE nu reacţionează în niciun fel la ceea ce se întîmplă în Ungaria. UE nu va face nimic, aşa cum n-a făcut nimic în 2000 în Austria. Era vorba atunci de a exprima un protest faţă de intrarea partidului de extremă-dreapta al lui Jörg Haider în coaliţia guvernamentală. Singura sancţiune aplicată a fost aceea că funcţionarii europeni nu au mai dat mîna cu colegii lor austrieci.

Singurul lider european care a luat o poziţie pînă acum este ministrul francez de externe, Alain Juppé, care a spus: “Există o problemă în Ungaria”.

UE a tăcut din mai multe motive: pentru că Partidul Popular European (PPE), din care face parte şi partidul lui Orbán, care este şi vicepreşedinte al PPE, este majoritar în UE; pentru că UE este o alianţă bazată pe economie şi nu pe un proiect politic şi nu dispune de niciun instrument juridic ca să poată interveni, iar deciziile Ungariei nu contravin tratatelor; pentru că singurul lucru care interesează instituţiile europene în acest caz este ameninţarea la adresa independenţei Băncii centrale a Ungariei. Unica decizie luată de José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a fost să trimită o scrisoare, la 20 decembrie 2011, în care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul de lege privind Banca centrală ungară. Trei zile mai tîrziu, el suspenda negocierile pentru acordarea unei linii de credit de 20 de miliarde de euro Ungariei.

O soluţie ar fi impunerea de condiţii pentru acordarea unui ajutor financiar. Altfel spus, să se ceară anularea unor legi, pentru ca Ungaria să poată obţine ajutoare. Dar nişte sancţiuni prea dure ar avea consecinţe dezastruoase asupra băncilor germane şi austriece. În zona euro s-ar produce astfel un efect de domino, deoarece în Ungaria, 80% din activele bancare sînt deţinute de bănci străine. Asul pe care îl are Orbán în mînecă este ameninţarea cu incapacitatea de plată (totală sau parţială). Trebuie reamintit că, pentru a reduce datoria, Orbán a impus taxe de 60% asupra profitului băncilor, firmelor din telecomunicaţii şi din domeniul energiei, toate fiind întreprinderi străine.

O altă modificare în Constituţie, de care se vorbeşte mai puţin, care a nemulţumit elitele europene, este faptul că forintul a devenit din punct de vedere constituţional moneda ungară, blocîndu-se astfel practic trecerea la euro.