DRUMUL CRUCII de la Aiton – Urcuşul pe Golgota mîntuirii

   În Duminica a opta după Rusalii, a „Înmulţirii pîinilor”, la Aiton a fost o zi de har şi de binecuvîntare: pentru că, răspunzînd invitaţiei, Episcopul greco-catolic de Blaj, PS Lucian Claudiu Pop – anterior preot al Centrului Românesc din Paris şi rector al Institutului Pontifical „Pio Romeno” de la Roma, unul din cei mai tineri episcopi catolici din lume – a venit în mijlocul credincioşilor greco-catolici din Aiton spre a participa la marea lor sărbătoare; apoi, pentru că parohul locului, preotul greco-catolic Vasile Perde – licenţiat în Teologie şi în Drept, cel care, în 20 de ani de pastoraţie, a reînfiinţat 12 parohii şi a construit două biserici – şi-a văzut împlinit visul: sfinţirea şi inaugurarea Căii Crucii de pe Dealul Cioltului.

Totul este un dar în viaţa noastră

În biserica sfinţită acum 111 ani, avînd hramul „Sfîntul Nicolae”, PS Lucian Claudiu Pop – Episcop de Blaj a celebrat Sfînta Liturghie Arhierească înconjurat de un sobor de preoţi din parohiile înconjurătoare (Rediu, Feleac, Turda), cărora li s-au alăturat preotul paroh Vasile Perde şi Pr. Teodor Lazăr de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca. Într-o predică frumoasă, rostită după Evanghelia zilei, Preasfinţitul Episcop Lucian Claudiu Pop, arăta că parcurgînd aceste staţiuni (ale Căii Crucii – n.n.), pe urmele lui Cristos, nu sîntem singuri. Este o suferinţă pe care o simţim în comuniune cu Dumnezeu. Recentele sărbători, Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului, ne-au dat încredere că tot ceea ce facem în această viaţă are un sens. Cînd percepem ceva din bunătatea lui Dumnezeu simţim că sîntem ACASĂ. La capătul suferinţei ne aşteaptă Cristos, Cel schimbat la faţă. Aşa încît, cele două sărbători vorbesc vieţii noastre concrete, ca sărbători ale sufletului nostru. „Ori de cîte ori veţi fi în Sfînta Biserică şi veţi parcurge Calea Crucii, să vă amintiţi că totul este un dar în viaţa noastră”, a conchis Arhiereul.

Cîteva sublinieri cu privire la semnificaţia evenimentului ecleziastic şi social şi la prezenţa Arhiereului de la Blaj în mijlocul credincioşilor din Aiton a făcut Pr. Teodor Lazăr de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, acesta caracterizînd înaltul oaspete „care vă poartă de grijă şi vă binecuvîntează”, drept un om de cuvînt, „care a spus că vine şi a venit”, fără invitaţii speciale, fără scrisori şi fără ştampile…

La sfîrşitul liturghiei, Pr. Matei Boilă, Prelat Papal, preot supravieţuitor al închisorilor comuniste, a ţinut un cuvînt de încurajare şi de învăţătură, din care am reţinut, între altele, următoarele: „Mă simt cu voi atît de bine pentru că am convingerea că sînt aici în comunitate cu Biserica noastră greco-catolică autentică, cea care a biruit şi biruieşte uneltirile Celui Rău. Voi îmi alinaţi suferinţa pe care am simţit-o după decembrie 1989, văzînd, cel puţin aşa mi s-a părut mie, că Biserica noastră cîştigă mult prea greu şi încet terenul pierdut în comunism. Acum, avîndu-vă pe voi în inimă şi suflet, pot să privesc cu mult mai mult optimism viitorul Bisericii noastre. Trebuie să încep analiza pe care vreau să o fac împreună cu voi cu desfiinţarea legală (este vorba de legile satanice comuniste) a Bisericii noastre în 1948. Cel Rău a pus stăpînire, prin unealta lui, bolşevismul, pe ţara noastră. Desfiinţînd Biserica noastră, bolşevismul nu a vizat, contrar la ceea ce el vroia să se creadă, o problemă confesională. Atacul nu era împotriva greco-catolicilor şi pentru cultul ortodox, ci era îndreptat împotriva Bisericii lui Cristos în întregul ei. Dar de ce a fost lovită cu precădere Biserica greco-catolică?

Explicaţia pe care am dat-o toţi şi care cuprinde mult adevăr este că Biserica greco-catolică, avînd în fruntea ei pe Papa, aflat în afara zonei pînă unde putea să ajungă mîna criminală bolşevică, putea mult mai greu şi, ţinînd seama de eroismul şi credinţa episcopilor noştri sfinţi din 1948, nu putea deloc să fie subordonată ateismului agresiv comunist. Dar, ţinînd seama de tactica vicleană şi mincinoasă, folosită în toată lumea, de a prezenta comunismul ca tolerant faţă de creştinism, acest motiv nu era suficient pentru desfiinţarea în văzul lumii şi formal a unei Biserici naţionale. Sînt convins acum, după ce am trăit toată gama ticăloşiei comuniste, că a existat şi un alt motiv ca Biserica greco-catolică să fie lovită cu precădere. Ceea ce Satana, prin uneltele lui, nu a putut ierta şi trece cu vederea, a fost cultul Sfintei Euharistii care, în mod miraculos, a cuprins prin Biserica greco-catolică partea aceasta de lume, în mijlocul unui secol atît de păgînizat. Această răspîndire prin Biserica greco-catolică a bisericilor vii, avîndu-L pe Isus Cristos Euharisticul în ele, a fost motivul care a făcut ca Biserica noastră greco-catolică să fie lovită brutal şi prioritar. Am greşit în 1989, cînd ne-am orientat toată energia pentru recuperarea bisericilor de piatră. Desigur, şi această luptă era necesară şi bună. Dar ceea ce trebuia să ne preocupe în primul rînd era recîştigarea bisericilor vii, avîndu-L pe Isus Cristos Euharisticul în ele şi pe Maica Domnului sprijin. Toată amărăciunea mea, văzînd progresul lamentabil de mic al recîştigării terenului pierdut în cei 50 de ani de dominaţie a lui Satan în ţara noastră, s-a topit în bucuria mare, văzînd centre ale triumfului lui Isus Euharisticul apărînd miraculos în mijlocul provinciei noastre. Unul dintre aceste centre este parohia voastră. Sub îndrumarea unui preot inimos, s-a revenit la voi la practica de dinainte de 1948, anume aceea de împărtăşanie deasă. Şi iată, acum aţi construit o Cale a Crucii, nu pentru a vă mîndri cu realizările voastre arhitectonice, deşi şi acestea sînt vrednice de laudă, ci pentru a o stropi cu sudoarea voastră, urcînd-o mereu cu Isus Cristos Euharisticul în inimile şi trupurile voastre”.

Au fost acordate Diplome de excelenţă unor oameni ai locului care, prin faptele lor, au contribuit la marea realizare. Cîteva nume doar, din cele foarte multe: manager Alin Popovici, primarul Nicolae Făgădar, Sorin Vasile Şipoş, Liviu Jişa, ing. Lucian Dardai, prof. Vasile Lazăr, Nicolae Bondoi – cunoscut interpret de muzică populară, col. Nicolae Podar, ing. Marinela Prodan, dr. Cristian Rednic, Aurelia Rusu – director cultural ş.a., dar şi preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, sau profesorului clujean Teodor Vodă…

Procesiunea

După Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, întreaga adunare, alcătuită din înalţii prelaţi avîndu-l în frunte pe PS Lucian Claudiu Pop – Episcop de Blaj, din credincioşi din sat şi invitaţi, a pornit în procesiune spre Dealul Ciolt, purtînd steagul vechi de mai bine de un secol şi prapori primiţi în dar de la o comunitate greco-catolică a aitonenilor stabiliţi în perioada interbelică în Canada. La case – garduri şi porţi gătite cu frumoase scoarţe populare; şi-n faţă o masă, cu icoane şi flori proaspete, coborîte de pe cele scoarţe, vestind sacrele popasuri ce aveau să vină.

Un prim moment – dezvelirea şi sfinţirea unei plăci aşezate spre neuitare

„Calea Sfintei Cruci de la Aiton s-a sfinţit de către PS Lucian Claudiu Pop – Episcop de Blaj în 18 august 2013. Ctitori: Deac Ionel şi Mariana; primar Nicolae Făgădar şi Leontina; Popovici Alin, Zelina şi Vanesa; Pr. Vasile Perde, Ancuţa, Emanuel şi Ana Maria.

Urcuşul pe Golgota mîntuirii

Dealul Ciolt: arşiţă, colb, sudoare. Procesiunea înaintează şi nimeni nu simte oboseala: 14 staţiuni marcate prin tot atîtea monumente inscripţionate cu texte din Cărţile Sfinte: 1. „Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată”; 2. „Ostaşii au dus pe Isus în curtea numită Pretorium, L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap”; „Şi Pilat a spus mulţimii Iată Omul”; 3. „Căci s-a îndepărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mîngîie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa”; 4. „O! Voi care treceţi pe lîngă mine priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea”; 5. „Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător, care se întorcea de la cîmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf”; 6. „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine”; 7. „El însuşi l-a răscumpărat, în dragostea şi în îndurerarea Lui şi necurmat l-a sprijinit şi l-a purtat în zilele din vechime”; 8. „Fiice ale Ierusalimului nu Mă plîngeţi pe Mine ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri”; „Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat”; 9. „Vreau să fac voia Ta Dumnezeule”; 10. „Din tălpi pînă-n creştet nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie”; 11. „…mi-au străpuns mîinile şi picioarele; toate oasele aş putea să mi le număr”; „Isus a ajuns în locul, zis al Căpăţînii (Golgota). Acolo a fost răstignit”; 12. „Isus a strigat cu glasul tare: – Eli, Eli Lama Sabactani?, adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”; 13. „Este un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. Era din Arimatea. Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce. Mama lui era acolo”; 14. Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pînză curată de in şi l-a pus într-un mormînt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului”. La fiecare oprire, preoţi şi credincioşi au rostit Tatăl Nostru.

Urcuşul continuă

O etapă s-a încheiat, dar, aşa cum îl ştim, Pr. Vasile Perde nu se va opri aici. Pentru toate cele înfăptuite, harnicul păstor ţine să mulţumească Consiliului parohial al bisericii, alcătuit din prim-curatorul Ioan Podar şi din curatorii: Nicolae Podar, Vasile Făgădar, Vasile Man, Flore Man, Iuliu Dragoste, Mănăilă Oltean, Aurel Dardai, Emanoil Bondoi, Mănăilă Dordai, Vasile Mureşan, Ioan Plăcintar, lor şi binefăcătorilor care au transformat visul în realitate. Multumire harnicelor femei din Aiton, care au copt pîine albă, binecuvîntată. Felicitări şi mulţumire minunaţilor copii care au jucat pe scena Căminului cultural, ei fiind aceia care trebuie să ducă zidirea mai departe. În spirit şi pe pămînt.

Dealul, construit de Dumnezeu, este de-acum pus în valoare prin dăruirea şi sacrificul tuturor celor care au trudit la realizarea acestei opere, către care să se îndrepte credincioşi din cele patru zări: un parcurs pentru rugăciune şi smerenie, pentru purificare întru credinţă, pentru jertfă personală şi încredere că la capătul scării care urcă la Cer se află Crucea scăldată în lumină, singura spre despătimire şi despovărare de păcate. Acolo sus, mai aproape de Divinitate, în liniştea înaltă a zilei de vară, armonia şi pacea au fost depline!

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro